Buna seara, dragii mei!
De acesta data, voi scrie mult. Am multe sa va povestesc.
Eu cred, cu putere, in Dumnezeu! Dar, nu am incercat niciodata sa-i fac pe cei ce nu cred, s-o faca. TOCMAI DE ACEEA NU II INTELEG PE CEI CARE NU CRED IN DUMNEZEU, SI SA STRADUIESC SA DEMONSTREZE SI ALTORA CA CREDINTA ESTE O NAIVITATE.
Exemple as putea da foarte multe. In aceasta noapte am sa ma opresc la a aduce in discutie BLASFEMIA acelor afise care impanzisera Bucurestiul, INTRUCHIPAND MEDICII IN CHIP DE SFINTI!
Da, dragii mei, ESTE O IMENSA BLASFEMIE!
Eu, astazi, daca mai traiesc, se datoreaza medicilor cardiologi de la Spitalul Floreasca, pe care ii voi pomeni toata viata in rugaciunile mele.
ATENTIE MARE LA CRUNTA BLASFEMIE, SUB SCUZA...CREATIEI ARTISTICE NEVINOVATE!
Nimeni nu contesta rolul imens pe care l-au avut medicii in lupta cu Covid-ul. Dar, sa nu uitam ca, si inainte de Covid, ZI DE ZI, medicii au avut un rol imens in lupta cu MOARTEA!
Dupa ce am fost resuscitat si mi-a fost montat stentul, a doua zi am multumit echipei medicale care imi salvase viata!
TOTI DOCTORII (fara exceptie) CARORA LE-AM MULTUMIT, MI-AU SPUS CA NU LOR TREBUIE SA LE MULTUMESC, CI LUI DUMNEZEU!
Bai, fara exceptie! Eu le spuneam "va multumesc ca mi-ai salvat viata", iar ei imi raspundeau "Nu eu ti-am salvat viata! Dumnezeu a facut-o!".
Asadar, cred cu convingere in faptul ca nici medicii, privind acele afise, NU AU SIMTIT CA POT FI COMPARATI CU SFINTII.
In sala de operatie, in momentele in care esti resuscitat, in terapia intensiva, INDIFERENT CAT DE BINE SI-AR FACE MEDICII MESERIA, FARA DUMNEZEU NU SE POATE!
Si, nu o spun eu! O spun chiar medicii!
Acum, cu permisiunea voastra, voi incerca sa va prezint niste REALITATI traite de mine, asigurandu-va ca nu va mint, nici macar cu un cuvintel.
Voi pleca de la crezul multora, CA DUMNEZEU NU EXISTA!
8 decembrie 2018, o zi de sambata.
Dupa ce imi petrec intreaga zi intre terenurile de fotbal de la Agronomie si balonul care gazduieste terenul de fotbal situat in vecinatatea Salii Polivalente (fiul meu avea turneu de fotbal), seara, dupa ora 19, ajung la barul din cartierul meu (Titan), locul in care ma vad cu baietii.
Pe atunci, fumam de rupeam! Minimum doua pachete pe zi. Undeva, pe la ora 20:30-20:45, ies din bar si ma asez la una dintre mesele de la terasa, pentru a fuma o tigara. Pe terasa se mai aflau DOI TIPI. Pe unul nu il cunosteam, iar pe cel de-al doilea, il cunoateam din vedere (de vreo 4-5 ani), ne salutam dar...o singura data mai schimbasem cateva cuvinte.
Era frigut. M-am asezat la o masa, mi-am aprins tigara si am tras o gura din sticla de Pepsi. Desi nu dadusem vreun semn ca as vrea sa INTRU IN DISCUTIE CU CEI DOI TIPI, cel pe care il cunosteam din vedere....atentie mare!!!!!....incepe sa povesteasca de un prieten al sau care A FACUT INFARCT SI A MURIT, cu doua zile inainte.
Bai, fratilor. Astfel de lucruri mai auzisem de atatea ori, povestite de catre unii sau altii, si niciodata nu simtisem nevoia sa reactionez.
DAR, IN ACEA SEARA, CAND ACEL TIP POVESTEA....FELUL IN CARE MA PRIVEA, FIX, RECE, CEVA CE IMI INGHETASE SANGELE IN VENE, m-a facut sa reactionez, destul de neelegant, alegand sa-i spun "Hai, mai, nene, am iesit sa fumez linistit o tigara, nu sa aud astfel de lucruri".
In loc sa termine, tipul care povestea (cinzeci si ceva de ani, un barbat educat si destul de retinut, din ceea ce il vazusem eu de-a lungul anilor) M-A FIXAT INCA O DATA CU PRIVIREA (si acum simt cum mi se furnica pielea), spunandu-mi:
"Prietenul meu avea 46 de ani, si a murit acum doua zile dupa un infarct"
Instant, am simtit cum mi se urca sangele in cap, am avut tendinta sa injur (nici acum nu-mi explic intentia), dar, abtinandu-ma, am ales sa ma ridic de la masa, bolborosind ceva de genul "Daca chiar nu vrei sa termini, eu nu mai stau aici".
Avand tigara intr-o mana si sticla de Pepsi in cealalta mana, m-am indepartat cativa metri de cei doi, spunandu-mi in minte:
"Sa-mi bag....etc etc etc...ia uite-l si pe IDIOTUL ASTA ce imi spune, pffff, nu pot sa cred cum IMBECILUL a continuat sa ma priveasca si sa-mi spuna mie de ala ca a facut infarct si a murit la 46 de ani. Ce DOBITOC, baga-mi-as....etc etc etc".
Toate aceste lucruri se intamplau in seara zilei de 8 decembrie 2018, in jurul orei 21.
9 DECEMBRIE 2018, a doua zi...duminica.
Ma trezesc pe la 7:30, pentru ca fiul meu avea meci la o baza sportiva din Drumul Taberei (de data aceasta, era meci de campionat)....si....ATENTIE MARE....DAR....MARE DE TOT, cum deschid ochii, simt ca trebuie sa ajung la biserica sufletului meu (catedrala Sfantul Ilie din Cartierul Titan), INAINTE DE A FACE ORICE ALTCEVA!!!
In data de 9 decembrie 2018, aveam 45 de ani, 4 luni si 7 zile, si niciodata, dar, absolut niciodata, nu m-am trezit cu simtirea ca trebuie sa ajung la biserica, inainte de a face orice altceva!
Timpul se scurgea cu repeziciune, deja eram intr-o mica intarziere, fiul meu impreuna cu a mea consoarta ma presau ca nu mai avem timp sa trecem si pe la biserica, cerandu-mi sa accept a merge dupa ce ne intoarcem de la meci (undeva pe la ora 11).....
EU, INSA, AM RAMAS DE NECLINTIT! NU FAC NIMIC IN ACEASTA ZI, PANA NU MERG LA BISERICA!
Am ajuns la biserica, unde slujba era inceputa. Am mers impreuna cu fiul meu pana in fata altarului, am ingenunchiat si M-AM RUGAT LUI DUMNEZEU, asa cum o faceam mereu.
Apoi, cu toata viteza, am plecat spre Drumul Taberei.
Meciul a inceput pe la ora 9:30 si s-a terminat pe la ora 10:25. Pana s-au schimbat copiii, pana am plecat de acolo, se facuse ora 11.
Din Drumul Taberei si pana la Mall Vitan (consoarta mea trebuia sa schimbe niste cizme de la Musette)...cred ca am facut vreo 20 de minute. Cand am ajuns in parcarea de la mall, fiind inca la volan, AM SIMTIT CUM INCEP SA SIMT O DURERE ASCUTITA INTRE OMOPLATI. Initial, pentru ca mai avusesem dureri, am crezut ca este de la coloana. Totusi, cu fiecare minut care trecea, DUREREA ERA TOT MAI PROFUNDA, o durere pe care nu o mai avusesem pana atunci.
La mall, cred ca am stat vreo 30 de minute, timp in care...durerea nu ceda. Cand am iesit din mall, pana sa ajung la masina, am simtit cum incep sa ma lase puterile, cum imi amorteste obrazul stang, apoi, mana stanga....o amorteala DURA SI GREA.
In acel moment, consoarta mea mi-a spus sa mergem acasa, UNDE IMI VA DA CU CREMA PENTRU SPATE, fiind convinsa ca nu are ce sa fie, in afara unei dureri de spate.
EU, INSA, DUPA CATEVA SECUNDE DE EZITARE, AM SPUS: NU MERGEM ACASA, MERGEM DIRECT LA SPITAL!
Am apasat butonul de pornire al masinii, si intr-o fractiune de secunda....am ales intre Spitalul Universitar, Spitalul Floreasca si Spitalul Pantelimon.
AM ALES SPITALUL FLOREASCA!
Drumul pana la spital mi s-a parut o eternitate. Era duminica la pranz, destul de aglomerat, iar starea mea de rau se accentua.
Ajuns in dreptul spitalului, cu ultimele forte am parcat masina si am intrat la camera de garda. Dupa ce doua cadre medicale pe care le-am abordat, nu m-au tratat ca pe o urgenta majora, A TREIA DOMNISOARA (o brunetica de la Smurd)...vazandu-ma cu cata disperare ii spuneam ca mi-e rau de nu mai pot sa stau in picioare si ca am o durere mare in spate, m-a luat de mana si m-a bagat la urgente majore!
Dupa 3-4 minute (timp in care mi-au facut ekg) am aflat ca am facut infarct, iar dupa alte 3-4 minute, AM INTRAT IN STOP CARDIO RESPIRATOR.
Cat timp mi-a stat inima si pana ce medicii m-au readus la viata (mi-au fost aplicate 3 socuri electrice)....AM FOST INTR-UN TINUT/LOC/SPATIU (nu pot defini exact) IN CARE TOTUL ERA DE UN VERDE IREAL DE FRUMOS, PE LANGA O LINISTE DEPLINA.
La un moment dat am simtit o zgaltaiala, si pana sa realizez ca imi statuse inima si eram resuscitat, stiu ca am gandit: CINE INDRAZNESTE SA-MI TULBURE SOMNUL SI LINISTEA? (verdele acela superb care ma inconjura, era ceva absolut ireal)
Zgaltaielile se datorau unui tanar medic care imi facea masaj cardiac, iar dupa cateva secunde am auzit: GATA, ARE PULS! L-AM SALVAT!
Dupa ce mi s-a spus ca am dat mana cu Sfantul Petru, am fost luat si dus imediat in sala de operatie. Dupa 20-30 de minute, aveam deja stentul pus, asa ca l-am intrebat pe doctorul care imi facuse interventia daca am scapat. Raspunsul doctorului, m-a impietrit: DOAR DUMNEZEU STIE DACA VEI FI BINE!
Ulterior am aflat ca facusem cel mai puternic infarct care se poate face, pe artera principala, IAR SANSELE DE SUPRAVIETUIRE CAND AM INTRAT IN SALA DE OPERATIE, AU FOST EVALUATE DE CATRE MEDICI LA 15%.
Au urmat cateva zile de terapie intensiva unde...ATENTIE MARE!!!...toti doctorii care imi faceau ecografie cardiaca spuneau textual:
INIMA TA SE REFACE INTR-UN RITM INCREDIBIL! APROAPE, DE NECREZUT!
Cateva luni mai tarziu, cand am ajuns la COMISIA MEDICALA, un doctor care preda la Facultatea de Medicina, citind biletul de externare din spital, mi-a spus:
DOMNULE, DUMNEZEU TE-A IUBIT ENORM! CU INFARCTUL PE CARE L-AI AVUT, NU SE SUPRAVIETUIESTE! AS VREA SA MERGI CU MINE SI SA TE PREZINT STUDENTILOR MEI.
Nota: Acel doctor, dupa ce a auzit toata povestea, miracolul prin care am reusit in acea zi sa ajung la spital, unde dupa 5 minute am intrat in stop cardio respirator, mi-a spus ca...CHIAR SI ASA, CU NOROCUL DE A FACE STOPUL IN CAMERA DE GARDA, sansele de supravietuire erau fff mici, ceea ce se corela perfect cu cele 10-15% sanse de supravietuire, cu care am intrat in sala de operatie.
Dupa vreo 9 luni, prin septembrie anul trecut, pentru ca simteam o presiune in piept, am ajuns, din nou, la camera de garda a Spitalului Floreasca.
Doctorii care m-au vazut, atat mi-au spus:
Esti bine, presiunea in piept nu este de la inima. SA-I MULTUMESTI LUI DUMNEZEU CA MAI TRAIESTI! AI FACUT CEL MAI GRAV INFARCT PE CARE IL PUTEAI FACE!
Nu a existat medic care sa-mi vada actele medicale, si care sa nu spuna:
DUMNEZEU TE-A IUBIT MULT!
Acum, la final, va intreb:
1. De unde pana unde, in seara zilei de 8 decembrie 2018, acel tip cu care abia daca schimbasem cateva cuvinte in cei 4-5 ani de cand ne cunosteam din vedere, CU O ASEMENEA INSISTENTA FATA DE PERSOANA MEA, ma privea in ochi si imi spunea "Prietenul meu a murit acum 2 zile dupa un INFARCT. Avea 46 de ani" ???????
2. De unde si pana unde, a doua zi dimineata, pe 9 decembrie 2018, AM SIMTIT CA TREBUIE SA AJUNG LA BISERICA, INAINTE DE A FACE ORICE ALTCEVA, desi in cei 45 de ani si 4 luni pe care ii aveam la acea data, niciodata nu mai simtisem asa ceva ?????
3. De unde am avut uluitoarea inspiratie de a DECIDE sa merg la spital atunci cand consoarta mea mi-a propus sa mergem acasa si sa-mi aplice un unguient pe spate????
4. De unde am avut inspiratia sa aleg in doar cateva secunde de gandire, a merge la Spitalul Floreasca....CARE IN ACEA ZI AVEA ZI DE INFARCTURI, adica erau pregatiti pentru orice fel de urgenta cardiaca. Era ziua lor de primire infarcturi!
Credeti, oare, CA SUNT COINCIDENTE???
Dumnezeu imi este martor ca nu am mintit in tot ceea ce am povestit, nici macar cu un cuvant, asa ca, dragii mei, atunci cand veti avea cheful de a o face, ANALIZATI CEEA CE V-AM POVESTIT, CANTARIND SINGURI ASUPRA CELOR PREZENTATE.
Bineinteles, DOAR O PARERE!
Postări
