SISTEMUL MEU NERVOS NU VREA SA FACA "PACE" CU MINE.

Buna seara, dragii mei!

Rau, rau, rau! Nu este deloc bine cu sistemul meu nervos. Chiar nu mai inteleg nimic! De 6 luni traiesc ca o baba la manastire: liniste, fara cearta, "zbenguieli", stari de nervozitate, nopti pierdute, ba, pana si ora la care ma duc sa dorm am ajustat-o, cum nu credeam ca voi ajunge vreodata....MAI NOU, MA DUC LA SOMN, PANA LA MIEZUL NOPTII! Eu, care toata viata am fost "fluture" de noapte, iar cand ma duceam la culcare pe la 2 noaptea, ceva nu era in regula.

In fine!

Dupa 6 luni de viata precum a unei babe la manastire, sistemul meu nervos, sub nicio forma nu vrea sa faca "pace" cu mine!

Astazi, dupa pranz, deodata, m-a cuprins o stare de neliniste si teama profunda, pe care nu am putut s-o controlez si nici sa ma lepad de ea, mai devreme de 4-5 ore. Am luat un calmant (desi nu eram nervos), am vorbit cu mine, explicandu-mi ca am mai trait asa ceva si nu trebuie sa-mi fie teama, ca va trece, bla, bla, bla...

Degeaba! Pana nu si-a facut "damblaua", starea de teama si neliniste nu m-a parasit!

Pffffff! Faptul ca am trait la intensitate maxima fiecare moment din viata, este o certitudine. Faptul ca luam "foc" din orice si ma agitam pentru toate neimportantele lucruri din viata mea, din nou, este o certitudine. Faptul ca, in loc sa intorc spatele multor oameni care, sincer, cu greu pot fi numiti oameni, avand in vedere lipsa crasa de respect (de sine, in primul rand!), constiinta, corectitudine samd, din nou, este o certitudine.

Acum, ajuns cu sistemul nervos facut praf, fireste ca imi reprosez...

Imi reprosez ca, nu numai ca nu m-am ferit de oamenii care imi faceau atata rau prin modul in care se purtau, dar, sincer, PARCA LE-AM SI CAUTAT COMPANIA.

Gandindu-ma cu corectitudine, nu cred ca daca ar fi sa reiau filmul vietii, NU AS MAI PROCEDA LA FEL!

Asta sunt eu! O fire vulcanica, care pune totul la suflet, care nu renunta nici cand CERTITUDINEA faptului ca trebuie sa renunti este absoluta...

Primul semnal ca sistemul nervos a cedat, l-am primit de timpuriu, pe vremea cand aveam scandaluri monstru cu tata (de unde sa stiu, atunci, ca tata este bolnav de Alzheimer, in faza incipienta?). Cred ca aveam 24 de ani, si dupa un scandal monstru, am simtit ca mi se face rau, ca ma cuprinde o stare de teama, ca inima imi bate cu atata putere, incat risc sa-mi sara din piept. Atunci, cred ca m-am pricopsit si cu leziunea de 7 mm pe care o am pe creier (cicatrizata, in momentul de fata).

Al doilea semnal serios, a fost prin 2009, cand, tot dupa o perioada maxim de incordata, plina de certuri, tensiune si nervi, am ajuns sa fiu luat cu salvarea, avand tensiune 22 cu 13...

Daca, dupa primul "semnal", urmarile nu le-am simtit, dupa cel de-al doilea, periodic, ajungeam la spital cu tensiune mare si stare de neliniste. (cel putin de doua ori pe an)

Cu toate aceastea, intr-un mod incredibil, n-am avut puterea sa ignor in totalitate situatiile si oamenii care imi produceau atat de mult rau prin comportamentul lor, si, desi, poate gresesc, protestele mele si siderarea fata de comportamentul lor, imi creau impresia ca...parca ii "hraneau" si le dadeau o forta si mai mare.

Al treilea si, de departe, cel mai serios semnal de alarma pe care mi l-a dat sistemul nervos, a fost anul acesta, in martie. Am cazut din picioare, corpul fiindu-mi paralizat timp de 1 ora.

Din acel moment, speriat cum nu pot descrie in cuvinte, am luat masuri drastice de "protejare", ajungand sa evit total a mai intra in discutii contradictorii si lipsite de argumentatie, chiar si pentru cateva minute.

Dupa cum spuneam la inceputul comentariului, din martie si pana in prezent, am trait precum o babuta la manastire.

Si, cu toate acestea, sistemul meu nervos nu vrea sa faca deloc "pace" cu mine!

Zi de zi, ma chinuieste ingrozitor si, chiar daca, la prima vedere, par super ok, in realitate, in fiecare zi ma lupt cu toate fortele sa mai castig 1 mm din teritoriul "recuperarii".

Nu despre acest lucru voiam sa scriu in aceasta seara, dar ziua de astazi m-a dat cu totul peste cap!

Un lucru ma ingrozeste:

CA NU MA VOI PUTEA SCHIMBA! NU STIU CUM REUSESC UNII SA NU PUNA LA SUFLET, SA NU SE AGITE PENTRU MAI NIMIC, SA NU REACTIONEZE IN DIVERSE SITUATII SAMD!

Uneori, urasc ca sunt "leu"! Si mai am si ascendent in "scorpion"!

Ma bag la somn! Ziua de astazi, dupa pranz, pur si simplu m-a sleit de puteri!

Bineinteles, DOAR O PARERE!