A venit toamna! Stau in bucatarie, fumez o tigara si ascult cum ploua. Hai sa scriu cateva randuri...
Faptul ca am ajuns "praf" cu sistemul nervos, nu ma mai mira. Nimic nu ma ingrozeste mai tare, decat atunci cand ma enervez, chiar si usor.
Dupa cum v-am spus, de 6 luni de zile mi-am luat absolut toate masurile de siguranta pentru a evita orice cearta, tensiune, scandal, agitatie, obsesie facand din demersurile de a-mi reveni! Desi, cine stie cand se va intampla, dar, mai ales, daca se va mai intampla!
Pentru multi nu a parut (dupa ce, toata vara, am stat pe la Mamaia) dar, de jumatate de an duc o viata de "manastire", obsedat fiind sa nu-mi fie iar rau.
Astazi, insa, ducandu-ma la fiul meu la antrenament (v-am spus ca, pana la urma, a reusit sa ma convinga sa-l dau la fotbal), M-AM ENERVAT FOARTE TARE, vazandu-l ca nu pune osu' la bataie, asa cum ar trebui. Talentat este, si nu spun acest lucru darorita faptului ca imi este fiu (eu fiind cel mai dur critic al sau), loveste foarte bine mingea, cu ambele picioare, cu fizicul sta bine (este cel mai inalt din grupa lui), are in instinct sa dea drumu' repede la minge, iar pasele nu sunt deloc rele, chiar si in regim de viteza, vad ca asculta ce-i spune antrenorul, "acoperindu-si", destul de bine, partea sa de teren, DAR NU PUNE OSU' LA BATAIE, IAR CAND PIERDE MINGEA, RAR, ALEARGA SA O RECUPEREZE!
Il priveam astazi la jocul "scoala", si imi venea sa intru pe teren sa-l iau de urechile alea mari, mostenire de la mine. Asa de tare m-a enervat sa-l vad ca nu baga piciorul cum trebuie la minge, si sa nu-i vad acea determinare fara de care, in fotbalul de astazi, n-ai absolut nicio sansa, incat simteam ca imi plesneste capul!
Culmea era ca, nici nu puteam sa strig la el (fiind total interzis sa intervenim, fie si cu un cuvant, peste antrenor), asa ca spumegam in "suc propriu".
La final, dupa ce antrenorul ne-a anuntat ca sambata si duminica dimineata, vom avea meciuri in campionat (asadar, adio somn! iar ma voi trezi la ora 7:30), am apucat sa-i cer acestuia sa fie FARA MILA cu piciul meu, in ceea ce priveste pregatirea!
Cand am ajuns in masina, daca ma tineau puterile (dar, nu am glumit cand am spus ca daca intru in clinci timp de cateva minute, sigur ajung la spital), a trebuit sa mai suport si frustrarea de a TACEA, pentru ca, altfel, riscam sa-mi petrec seara la Floreasca.
Cand mi-a cerut sa faca fotbal, mare scandal ce am avut cu ma-sa, care s-a opus cu vehementa, amenintandu-ma ca, in cazul in care voi trece peste decizia ei de a nu-i da voie sa faca fotbal, ea isi va lua total mana de pe el, in ceea ce priveste "scoala", ramanand sa ma descurc eu cu el. Se intampla in iunie. Iar, eu, nu puteam sa ma enervez, la fel ca si acum!
Pana la urma, a fost ca mine. Am vorbit cu un prieten (fost fotbalist la Steaua) si am ajuns la scoala de fotbal ACS Junioru.
Micul meu figurant, imbracat in echipamentul lui Real Madrid si cu mintea imbinata de fotbalul jucat pe "Xbox", nu-si mai incapea in piele de bucurie. Ma-sa, insa, spumega!
Inca din prima zi cand l-am dus la antrenament, i-am spus ca ii acord, fix 5 ani pentru a-mi demonstra ca are un viitor in fotbal. Si nu am glumit! El crede ca...da! Asta-i marea problema! Stie ca este unica fiinta de pe pamant, care a facut din mine ceea ce a voit, si se bazeaza pe faptul ca nu ma voi tine de cuvant.
Mi-ar fi placut si mie, atunci cand eram un pic mai mare ca el, sa am sustinerea totala a tatalui meu, in momemtul in care, direct de pe maidan, unde bateam mingea toata ziua, un antrenor m-a luat si m-a dus la un club de fotbal. Tata insa, la fel ca si mama baietelului meu, s-a opus categoric, facandu-ma sa renunt. Si eu loveam mingea cu ambele picioare, aveam un dribling bun, pasam bine in orice regim de viteza, INSA, in plus fata de fiul meu...MANCAM TERENUL SI BAGAM LA GREU PICIORU' LA BATAIE.
Eu nu am putut sa fac fotbal, pentru ca in anii copilariei mele, cand parintii spuneau "NU"...asa ramanea!
Rasfatatul meu are toate conditiile sa faca fotbal. Teren ok, antrenor foarte serios, meciuri de campionat, in fiecare sambata (uite ca, uneori, si duminica...acum fiind selectat in doua loturi), despre echipament, nici nu mai spun: doua echipamente si un trening de antrenament, un echipament oficial de joc, jampiere, ghete, fas pentru ploaie samd. (iar, pentru toate acestea, am scos banu', fara sa cracnesc)
Atunci, ce-i lipseste??? Nimic! IN AFARA DE DETERMINARE!
Antrenorul imi spune ca a facut progrese enorme (face fotbal de 3 luni), ca a recuperat vizibil fata de colegii lui care fac fotbal de 2-3 ani, ca loveste bine mingea cu ambele picioare, si, culmea...ca baga picioru' la minge!
Nu neg acest lucru, dar, spre deosebire de antrenor, ca parinte, imi cunosc "rasfatatul". Este deajuns sa marcheze un gol, si nu-si mai incape in piele de "fitze".
Nu stiu daca va avea vreun viitor in fotbal, dar in acesti 5 ani pe care i-am acordat pentru a-mi demonstra acest lucru, VA AVEA IN MINE, CEL MAI DUR CRITIC!
In sport, nu exista jumatati de masura! Ori iubesti la nebunie ceea ce faci, ori te lasi!
De asemenea, PERFORNANTA IN SPORT nu se poate face cu antrenori care sunt timorati sa nu tipe (macar) la copii, pentru ca sar parintii de cur in sus.
Nu mi-as dori ca intr-o zi, sa-l vad pe fiul meu, ingrosand randurile fotbalistilor din campionatul romanesc, scaldat in mediocritate si multe "fitze".
Daca timpul va demonstra ca are talent si un viitor in fotbal, la 14-15 ani, pentru ca am prieteni impresari si antrenori, imi doresc sa poata ajunge la o scoala de fotbal din strainatate.
Iar, acolo, cat de tehnic ai fi si cat de bine ai lovi mingea cu ambele picioare, daca nu alergi din primul si pana in ultimul minut, daca nu ai acea determinare fara de care, in occident, nu te baga nimeni in seama, axiomatic, NICI SANSA SA REZISTI INTR-UN ASTFEL DE MEDIU, NU VA EXISTA!
Uitati-va la toti jucatorii romani din ultimii 10 ani, care au reusit transferuri in occident! Toti sunt "praf" si nu reusesc sa se impuma! Oare, de ce?
Mentalitatea se formeaza la varsta copilariei! Daca, atunci cand copilul are 8-10 ani, ca parinte, il oblojesti si mergi pe principiul ca fiul tau este mai cu "mot" decat ceilalti, NU FACI ALTCEVA DECAT SA-I DISTRUGI ORICE SANSA DE A SE IMPUNE, PESTE ANI, INTR-UN FOTBAL PROFESIONIST (cu adevarat, nu mizeria de la noi).
Acum, cand sunt foarte dur cu el (cum am fost si astazi, chiar daca nu am putut sa-i tin vreo teorie, neriscand sa-mi fie, iarasi, rau)...se uita urat la mime si, poate, in acele momente, ma uraste! La fel cum, acum 2-3 ani, cand pasam cu el pe malul marii timp de 1,2,3 ore sau pe faleza, OBLIGANDU-L SA DEA IN MINGE CU AMBELE PICIOARE, plangea si striga ca nu vrea, decat cu dreptul! Astazi, cand prinde un sut la vinclul portii, desigur, cu stangul, Dumnezeule, ce mandru mai este de el!
Bineinteles, DOAR O PARERE!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu