....

....

...

...

.

ATENTIE!!! Din motive pe care nu le cunosc, dar le pot banui avand in vedere anumite pareri exprimate pe acest blog, mai ales in ultimul an si jumatate, PROBABIL, CINEVA PRICEPUT a reusit sa-mi anuleze sectiunea care permitea cititorilor sa se aboneze (gratuit) prin e-mail la blogul meu, iar, in plus, a reusit sa anuleze toate setarile unor cititori care primeau pe e-mail continut atunci cand postam ceva pe blog! Acest lucru l-am aflat zilele trecute, absolut intamplator, de la o cititoare (care m-a intrebat de ce nu mai scriu pe blog, pentru ca nu a mai primit prin e-mail nicio notificare de la blogul meu de peste 1 an de zile) motiv pentru care fac urmatorul anunt: CINE DORESTE SA PRIMEADCA PE E-MAIL (bineinteles, gratuit) CONTINUTUL POSTARILOR MELE, VA FI NEVOIT SA-MI SCRIE PE ADRESA DE E-MAIL mirciulica232@yahoo.com CA DORESTE ACEST LUCRU, IAR EU II VOI FACE O INVITATIE PRIN E-MAIL. Altfel, nu se poate (am verificat), pentru ca...cineva priceput a avut grija sa nu se poata! :)))

.

.

vineri, 5 decembrie 2014

SE PARE CA "RASFATUL" DUCE LA...INDIFERENTA.

Buna seara, dragii mei!

De foarte multe ori, in ciuda eforturilor pe care imi place a crede ca le fac, M-AM INTREBAT DACA SUNT UN TATA BUN PENTRU FIUL MEU? Sincer…nici acum nu am gasit raspunsul.

Prima data cand am INTERACTIONAT cu adevarat cu un copilas, se intampla undeva pe la mijlocul anului 2008. Cred ca tot atunci, si tot pentru prima data, am tinut in brate un copil, m-am jucat cu el, ne-am alergat, samd. Acestea fiind lucrurile amuzante. Pentru ca, bineinteles, existau si lucruri care ma enervau cumplit, cum ar fi… COMPORTAMENTULUI SACAITOR SI RASFATAT (uneori) al acelui copil.

Imi aduc aminte ca (atunci) nu o data mi-am exprimat DEZAPROBAREA fata de indulgenta cu care unul dintre parintii acelui copil (acela pe care-l cunoscusem eu) trata comportamentul sacaitor, si faptul ca…frecvent ne intrerupea discutiile, deranjandu-ne. Si n-am ratat nici ocazia de a “puncta” ca respectivul parinte EXAGEREAZA cumplit cu hainutele, incaltamintea si jucariile pe care i le cumpara.

Una peste alta, anii au trecut, am devenit si eu parinte, iar de doua zile ma aflu pentru prima data in conflict deschis cu BAIETELUL MEU!


De doua zile nu mai vorbesc cu el, dar NICI MACAR IN FUNDULET NU-L DOARE! Nici macar o secunda (din aceste doua zile) nu a dat senzatia ca ar fi (macar un pic) afectat de faptul ca nu mai vorbesc cu el.

Poate va intrebati, de ce, am ajuns sa iau decizia de a nu mai vorbi cu el. Pai, lucrurile au stat cam asa. Acum doua zile, dupa ce, INSTANT (ca de obicei) am ajuns acasa, exact asa cum imi “poruncise” prin telefon, incarcat cu o sacosa de dulciuri (nu exagerez…o sacosa din aceea mare de la Mega Image), am indraznit sa-i interzic piciului sa MANANCE GUMA DE MESTECAT inainte de a lua masa de seara. (care urma in vreo 10 minute)

Reactia baiatului meu? A tabarat pe mine cu palmele si picioarele (eu eram intins pe o canapea), urland ca EL VREA SA MANANCE GUMA ACUUUUUM…pentru ca asa spune el!!! Luandu-l in gluma (ca de obicei) si amuzandu-ma, desi palmele si picioarele pe care le incasam de la el nu erau deloc usoare…a facut ca, la un moment dat (de neatentie), sa primesc un picior in gura, atat de tare, incat, pe moment, AM CREZUT CA MI-A DISLOCAT DOI DINTI !!!

Nu! Nu l-am batut, desi imi venea! M-am ridicat de pe canapea si i-am spus ca, pentru ceea ce a facut, nu voi vorbi timp de o saptamana cu el. FIX IN CUR L-A DURUT PE BAIETELUL MEU! De doua zile isi vede linistit de joaca cu….”tonele” de jucarii cumparate de “fraierul de tasu”, cu tableta, cu jocul video, samd!

IN ACESTE ZILE, DIN NEFERICIRE, AM REALIZAT CA, CEEA CE NU O DATA MI-A FOST SPUS DE CATRE ALTI TATICI, ESTE PERFECT ADEVARAT!!!

Noi, “fraierii”, suntem cautati doar atunci cand "odrasla" VREA CEVA! Sa-l vezi pe baietelul meu cum stie sa ma sune de cate 4-5 ori la interval de 5-10 minute (suna singur de la telefonul mobil al bunicii) atunci cand VREA O NOUA JUCARIE vazuta la televizor (care trebuie cumparata fara intarziere), sau daca vrea sa-i aduc un “meniu” de la Mc, sau daca vrea sa-i iau nu stiu ce ciocolata sau guma, samd!

DE DOUA ZILE INSA….TACERE TOTALA! PE BAIETELUL MEU, NICI IN FUNDULET NU-L DOARE DE MINE CARE, DEH, MI-AM PERMIS SA NU MAI VORBESC CU EL, DUPA CE ERA SA-MI DISLOCE DOI DINTI!

Desi imi este greu sa accept, tind sa cred ca sunt unicul vinovat!

Geci, ghete, adidasi, pantofiori, sandalute, tenisi, tricouri, treninguri, blugi, pulovere, hanorace, de zeci si zeci de milioane, apoi…jucarii de toate felurile (absolut orice si-a dorit) de alte zeci si zeci de milioane, ca sa nu mai spun de “tableta” Samsung noua-nouta (exact ca a mea, nu vreo “petarda” de 3-4 milioane) pe care a avut-o cand nici nu implinise 4 anisori, de jocul video, samd.

TOATE…EXACT CAND A DORIT “PRINTUL”, FARA NICI MACAR 1 ZI INTARZIERE (indiferent cat erau de scumpe) SAU…CONDITIONARE!

In mod clar realizez ca am gresit!!! NU FACETI CA MINE !!!

Bineinteles, DOAR O PARERE!

2 comentarii:

  1. Fiind baiet, cheia zic ca e la doamne: doamna si bunica.
    Cand manzul e mic, e si 'çoconul lor de aur'. Cand trec doamnele peste asta, incepe educatia.
    Am o parere a mea, cum ca educatia elementara incepe cu primul 'imi pare rau' rostit.
    Dar, fara doamnele de partea ta, n-am idee ce sanse ai avea curand. Ca timp berechet de el, n-ai.

    Insa ... o tura de picioare in gura, fara dispret, zic ca ar mai merge, pana la anihilarea iluziei de libertate absoluta. Copilaria rocks ! tare ar mai vrea si Gogu o reeditare!
    L-ai intrebat? zic ca ar mai fi de acord o tura :) ... binenteles, fara CONDITIONARE

    RăspundețiȘtergere
  2. Doar cine nu are copii sau are copii foarte docili, poate sa se erijeze in parintele perfect si sa-i condamne pe ceilalti. Mi-aduc aminte de privirile si vorbele acuzatoare a doua dintre prietenele mele care aveau amandoua cate un copil foarte cuminte (una o fetita, cealalta un baiat, amandoi de varsta fiului meu): “lasa-l la mine o saptamana sa vezi cum fac un copil cuminte”. Eu le priveam ingaduitoare, constienta ca habar n-aveau ce inseamna sa ai un copil dificil. Anii au trecut si Dumnezeu a vrut ca fiecare dintre noi trei sa mai avem cate un copil, la diferenta de cateva luni. Copiii mai mici ai prietenelor erau ca si fiul meu, in timp ce fetita mea era de o cumintenie rara. Trebuie sa recunosc ca am simtit o mica satisfactie cand imi spuneau ca nu mai stiu ce sa faca, ca-s disperate si n-am putut sa nu ma gandesc la momentele din trecut cand erau atotstiutoare cand era vorba de copilul altora.
    Eu am doi copii si desi i-am crescut la fel, sunt total diferiti. Pe mine m-a ajutat foarte mult o carte pe care ti-o recomand cu incredere pt ca am aplicat-o in educatia fiului meu si chiar a dat rezultate. Cartea se numeste Ascultarea de buna voie, scrisa de Kay Kuzma. Ideea e sa gasesti metode prin care baietelul tau sa-si doreasca sa faca ce vrei tu. Am sa-ti dau doar doua exemple prin care eu am reusit sa obtin ce vreau fara sa folosesc forta sau sa generez nervi si discutii. 1.Cand fiul meu avea vreo 12-13 ani isi facea freza de parca isi bagase degetele in priza. Ii statea groaznic, dar n-am reusit sa-l conving de asta pana cand nu mi-a trecut prin minte o idee traznita. Erau zilele orasului si mi-am facut si eu freza “curentata”. A fost socat cand m-a vazut, dar eu, foarte fericita, i-am spus cat sunt de incantata ca mi-am facut parul exact ca al lui. Nu putea s-o dea la intors pt ca ar fi trebuit sa admita ca si lui ii sta la fel de groaznic. Am avut grija sa-l tin pe langa mine toata seara, mai mult, ma bagam in seama cu toti colegii lui pe care-i intalneam. O seara cu ma-sa care arata ca o nebuna a fost o lectie buna si a fost ultima data cand si-a aranjat parul in modul acela. 2. Cam acum un an pe fetita mea, care in general este foarte ascultatoare, a apucat-o joaca intr-o seara cand eram la doctor, nevrand sa mai iasa din cabinet. Doamna dr, desi era obosita, a inceput sa rada cand a vazut cum fugeam prin cabinet s-o imbrac, iar fetita mea incurajata de rasul d-nei dr, mai tare alerga. Eu incepusem sa ma incalzesc de nervi si intr-o secunda mi-am imaginat ca o iau de o aripa si o zbor afara, dar imediat mi-a venit ideea salvatoare si i-am spus “pun pariu ca o sa ajung prima jos”. In clipa aceea, printesa mea a iesit singura din cabinet fugind vesela. Desigur, o sa dai de multe ori rateu, insa important e sa nu uiti ca e doar un copil, iar tu dispui de ceva pe care el inca nu-l are: rationamentul unui barbat adult.
    Mult succes! Kitty

    RăspundețiȘtergere