ACUM, FIX UN AN, M-AM NASCUT PENTRU A DOUA OARA!

Buna ziua, dragii mei!

Dimineata, pe la ora 8:15 mi-a sunat telefonul, iar cand am raspuns, un foarte bun prieten mi-a spus: Neata, Mircea, LA MULTI ANI!

Bai, instant, pana sa raspund ceva, m-am gandit...CE SARBATOARE ESTE ASTAZI, pentru ca ziua mea de nastere, 1 august, sigur nu este. :))) Negasind un raspuns, l-am intrebat pe bunul meu prieten...pentru ce imi urezi, LA MULTI ANI?

Raspunsul a fost banal: pai, astazi este 9 DECEMBRIE.

Pfff! Corect...se implineste un an de cand DUMNEZEU, fara sa merit, MI-A MAI DAT O SANSA!

Cand scriu acest comentariu, privindu-mi ceasul care arata ora 12:58, imi aduc perfect aminte ca, fix cu un an inainte, la aceeasi ora, fusesem scos din sala de operatie unde mi se montase un stent la inima, asta dupa ce bravii medici de la UPU a Spitalului Floreasca, reusisera sa ma readuca la viata, in urma stopului cardiac care precedase infarctul.

N-am cum sa uit, vreodata, frica care imi paralizase toata fiinta, in momentele in care, dupa operatie, intrebandu-l pe doctorul care imi pusese stentul, daca totul va fi bine, acesta mi-a raspuns: DOAR DUMNEZEU STIE DACA VA FI BINE!

Cand primesti din partea unui medic un asemenea raspuns, IN MOD CLAR, DACA AI PUTIN CREIER IN CAP, REALIZEZI CA SITUATIA NU ESTE DELOC STABILA. Si, nu era! Sansele mele de supravietuire, atunci, dupa foarte gravul infarct si stopul cardiac suferit, erau de 15%.

Tin minte ca, desi, speriat din cale afara, am reusit sa ma adun, iar cand langa patul meu de la Terapie Intensiva s-a apropiat sotul surorii consoartei mele (cu care ma cunosc de aproape 30 de ani), l-am prins strans de mana si i-am cerut sa-mi promita ca, in cazul in care lucrurile nu vor merge bine cu mine, VA AVEA GRIJA DE BAIATUL MEU, ASA CUM ARE GRIJA SI DE AI SAI BAIETI (baietelul meu asistase la aproape toata nebunia de la UPU, pana l-au luat niste medici ca sa nu mai vada prin ceea ce trec eu).

Cred ca am mai povestit despre aceste lucruri. Oricum, indiferent cat m-as stradui, niciodata nu voi putea sa redau, cu exactitate, dramatismul teribil al acelor clipe venite total pe neasteptate, si nu doresc NICI DUSMANILOR sa treaca prin ceea ce am trecut eu!

Pe 9 decembrie 2018 am avut o imensa "cumpana", din care DOAR cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit sa scap!

NICI ACUM NU AM GASIT O EXPLICATIE LOGICA PENTRU CARE MOTIV, ATUNCI, IN DIMINEATA ZILEI DE 9 DECEMBRIE 2018, DESI MA AFLAM IN MARE INTARZIERE (trebuia sa ajung in Drumul Taberei, la un meci de fotbal cu fiul meu), de cand m-am trezit, am refuzat sa fac orice, pana nu ajung la biserica sufletului meu. (Biserica Sfantul Ioan din cartierul Titan) Ceea ce am si facut! NU MI SE MAI INTAMPLASE SA AM O ASEMENEA DORINTA, NICIODATA.

Si a mai fost ceva! Imi aduc aminte ca, la terapie intesiva inca fiind (am stat 3 zile, acolo), dupa ce imi faceau ecografia cardiaca (imi faceau zilnic), doctorii imi spuneau: "Inima dvs se reface absolut miraculos, dupa cel mai grav infarct pe care il puteati face!".

Ulterior, dupa ce am iesit din spital, am aflat ca o colega de serviciu a initiat, atunci, in primele zile, un intreg ritual de rugaciune, LA ACEEASI ORA, cu mai multe persoane si in mai multe biserici...

STIU! Poate, unii rad, considerand ca am luat-o razna si cred in prostii, insa eu cred ca tarie in faptul ca, atunci, in acele momente dramatice, fara ajutorul lui DUMNEZEU, nu as fi supravietuit!

FARA DISCUTIE CA MEDICII M-AU SALVAT, dar ganditi-va ca puteam sa nu aleg sa merg la Spitalul Floreasca (care,intamplator, exact in acea zi, avea zi dedicata infarcturilor) sau puteam sa gasesc Bulevardul Stefan cel Mare aglomerat...pentru ca eu am hotarat sa merg singur la spital. Daca mai intarziam 5 minute, intram in stop cardiac, inainte de a ajunge la spital...5 minute, atat!

Revenind in prezent, m-am bucurat foarte mult ca astazi dimineata am reusit sa ajung, impreuna cu al meu baiat, la biserica (exact cum am ajuns si acum un an), MULTUMINDU-I INCA O DATA LUI DUMNEZEU PENTRU SANSA PE CARE MI-A MAI DAT-O! Ceea ce, oricum, s-a intamplat in absolut fiecare zi din acest ultim an.

Acest ultim an m-a schimbat enorm! Pe langa faptul ca nu mai fumez, nu mai beau sucuri, nu mai mananc mezeluri, prajeli, carne de porc, smantana, unt samd...am incercat sa fiu mult mai nepasator fata de tot ceea ce se intampla in jurul meu.

Din acest motiv, nici nu am mai avut puterea sa scriu pe blog. Pentru ca, atunci cand scriam pe blog, sa nu credeti ca nu ma consumam, nescriind mecanic sau pentru a castiga bani din acest lucru. Ci, o faceam din tot sufletul, consumandu-ma, de multe ori, foarte tare.

Nu stiu cand voi reveni sa scriu asa cum o faceam inainte, dar...imi doresc sa revin! Si, sper ca intr-o zi, sa ma simt din nou in stare sa o fac!

PS: Cand treci prin ceea ce am trecut eu, este aproape imposibil sa mai ramai acelasi om. Se instaleaza frica de multe, iar cine sustine contrariu, desi, mi-e imposibil sa aduc dovezi, inclin sa cred ca face pe grozavul.

In fiecare zi cand imi fac plimbarea in "ritm alert" (minimum, 5 km/zi), privesc natura si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai dat posibilitatea de a ma bucura de aceasta banalitate (atunci cand esti sanatos si plin de vicii), dar ATAT DE IMPORTANTA DUPA CE AI TRECUT PE LANGA MOARTE...

Bineinteles, DOAR O PARERE!