Buna ziua, dragii mei!
Pe 20 martie am scris un comentariu intitulat "UN MEDIC, MACAR BUNICEL, CASTIGA PROST IN ROMANIA?". Ceea ce m-a facut sa scriu acel comentariu a fost gestul suicidal comis de un tanar doctor anestezist (Simona Zahan) care profesa in cadrul unui spital din Chateauroux. Astazi, pentru ca, au existat cateva reactii, probabil, venite din partea unor tineri medici, vreau sa reiau un pic acest subiect.
NOTA: Atat pe acest blog, cat si in viata reala, cei care ma cunosc, stiu prea bine ca...mereu, IMI ASUM RESPONSABILITATEA CUVINTELOR. Tocmai de aceea, atunci cand am deschis blogul, nu am ales sa scriu sub un profil anonim ci...din contra, pe langa faptul ca am postat o serie intreaga de fotografii, in plus, am si vorbit destul de mult despre viata mea.
Ceea ce am observat ca a deranjat in comentariul scris pe 20 martie, a fost faptul ca, la un moment dat, am sustinut ca...doamna Simona, injectandu-si in vena substante otravitoare, FIIND PARINTE (!!!) si, implicit, lasand in urma sa un copilas nevinovat FARA MAMA, avea probleme serioase cu "mansarda".
OK, OK, OK....STIU CA SUNA CA NAIBA, IMI CER SCUZE PENTRU SINTAGMA UZITATA, INSA VREAU SA INTREB: CE ALTA EXPLICATIE POATE AVEA UN ASTFEL DE GEST???
Bai, eu, nu sunt doctor, asa ca nu am argumente profesioniste pentru a putea demonstra ceea ce am sustinut, dar bunul simt ma face sa resping cu putere faptul ca, FIE SI SUFERIND O GRAVA DEPRESIE, un individ in deplinatatea facultatilor mintale, MAI ALES FIIND PARINTE, poate ajunge sa se sinucida.
Stiu, stiu, stiu, exista posibilitatea ca, dupa publicarea acestui comentariu, o serie de medici sa ma puna DIN NOU la zidul imfamiei insa....atat cat ma pricep, voi incerca sa argumentez, de ce, chiar si dupa ce am citit cu MAXIMA ATENTIE punctele de vedere postate pe blogul meu, raman la parerea ca, atunci cand o MAMA decide sa se sinucida...(ok, evit sa mai folosesc sintagma mentionata mai sus)...limitandu-ma sa spun ca, ceva nu este in regula.
VORBIM DESPRE DEPRESIE, INDICAND-O CA PRINCIPALA "VINOVATA" PENTRU UN ASTFEL DE "GEST"?
Niciodata n-as fi deschis gura daca NU AS FI TRAIT PERSONAL O ASTFEL DE DEPRESIE !!! Exact acum 5 ani de zile, am cazut intr-o depresie cumplita! Mai mult decat atat, pe langa loviturile primite care mi-au cauzat cumplita depresie, imediat dupa, am mai primit si altele, exact de la niste persoane apropiate sufletului meu, de la care...nu m-as fi asteptat vreodata. Practic, cu fiecare zi care trecea (dupa instalarea depresiei) primeam noi si noi lovituri.
Poate va intrebati pe ce ma bazez cand sustin ca in primavara anului 2009 am suferit o foarte puternica depresie? Raspunsul este simplu: AM AJUNS LA UN MEDIC PSIHIATRU care mi-a certificat acest lucru. Fara doar si poate, doamna doctor (culmea...foarte tanara) a dat dovada de un profesionalism exceptional, dus la extrem, daca ar fi sa punctez faptul ca, inclusiv in timp ce se afla in vacanta (in afara tarii) alaturi de sot si de copil, IN FIECARE ZI ma suna si ma intreba cum ma mai simt, daca-mi iau tratamentul, samd. In ciuda faptului ca, cel putin in acel moment, CREDEAM CU TARIE CA NICIODATA NU MA VOI MAI RIDICA, nici macar o secunda, nu mi-a trecut prin minte gestul suicidal.
Nu exista cuvinte in dictionarul limbii romane care sa poata reda ceea ce am trait in anul 2009. Credeti-ma ca nu exista! A fost ceva absolut cumplit, iar, in plus, dupa cum spuneam, loviturile veneau pe banda rulanta. Culmea!...exact de unde nu ma asteptam. Vorbim de depresie? Hai sa fim seriosi, daca esti in deplinatatea facultatilor mintale, o depresie iti poate cauza IMENSE PIERDERI, insa....niciodata nu te poate impinge catre SINUCIDERE atunci cand ai un COPIL.
Izolandu-ma si rugandu-ma LUI DUMNEZEU fara incetare (stiu, medicii resping in dese randuri puterea divina), usor, dar sigur, am inceput sa ma ridic, iar azi...sunt de 10 ori mai puternic decat am fost atunci cand credeam ca totul s-a sfarsit.
Madalina Manole...va mai aduceti aminte de ea? De ce s-a sinucis? Nu sunt doctor si nici psiholog, insa....sigur, am ceva ce nu au multi dintre acestia: LOGICA SI BUN SIMT! (stiu, iar voi fi injurat)
Din umilu-mi punct de vedere, Madalina Manole si-a pus capat zilelor (tocmai de ziua ei) pentru a se razbuna cumplit exact pe acele persoane care tineau la ea. Cand toti apropiatii asteptau sa-i dea un telefon si sa-i ureze LA MULTI ANI, au primit vestea SINUCIDERII. Putea s-o faca cu o zi inainte sau...dupa, insa a ales perfect momentul, exact de ziua ei, pentru ca socul si durerea apropiatilor sa fie imensa.
Madalina Manole, cel putin din punctul meu de vedere, AVEA EXTREM DE MARI PROBLEME (din nou am evitat acea sintagma), iar copilasul pe care l-a lasat dormind in camera in timp ce s-a dus in baie si a baut din sticla cu otrava, era infinit mai putin important pentru ea, decat CARIERA MUZICALA care se afla de ani buni intr-un impas.
Nu-mi place s-o spun desi...sunt nevoit: EXACT ACELASI LUCRU S-A INTAMPLAT SI CU TANARUL DOCTOR ANESTEZIST, SIMONA ZAHAN! A muncit si si-a iubit enorm meseria de medic. Din pacate, mult mai mult decat...PROPRIUL COPIL!
Am apreciat si citit cu MAXIMA ATENTIE punctele de vedere postate pe blogul meu de catre diversi tineri medici, insa...PRIVITI REALITATEA, VA ROG! Nu contesta nimeni ca, cel putin in Romania, meseria de medic nu poate produce cumplite frustrari datorita imenselor "lipsuri" din sistem, insa dupa cum lesne se poate observa, nici in tari precum Franta, lucrurile nu sunt "roz".
NIMENI NU MA VA CONVINGE VREODATA CA O MAMA, AFLATA IN DEPLINATATEA FACULTATILOR MINTALE (!!!), INDIFERENT DE DEPRESIA SUFERITA, SE POATE SINUCIDE, PRIVANDU-SI COPILUL DE CE MAI IMPORTANTA FIINTA PENTRU EXISTENTA SA !!!
Bineinteles, DOAR O PARERE!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Buna,
RăspundețiȘtergereDaca ar fi asa de simplu....Nu cred ca putem sa generalizam. Cand esti in depresie vezi numai partile negative ale vietii, nu mai vezi solutii pentru problemele tale si ti se pare ca nu mai ai cum sa iesi din starea in care te afli. Stiu foaarte bine cum e sa fii la pamant si sa nu ai niciun sprijin, ba mai mult sa te loveasca tocmai acele persoane care, teoretic ar trebui sa-ti fie alaturi. Rolul de mama este unul extrem de important, atunci cand devi mama, de cele mai multe ori uiti si ca esti femeie, pentru tine cel mai important este copilul si tu te pui intotdeauna pe locul doi.Insa atunci cand apar problemele, atunci cand esti practic la capatul puterilor si mai ales atunci cand apropiatii nu observa, sau poate sunt prea ocupati sa observe ca ceva nu este in regula cu tine, este FFFF greu sa reusesti singur! In cazul meu, copilul mi-a dat puterea sa ma ridic si sa merg inainte, DAR eu consider ca am fost norocoasa pentru ca la fel de usor as fi putut intr-un moment de nebunie ,cand eram convinsa ca pentru mine nu mai exista solutii , ca NIMENI nu ma iubeste (asta pentru ca mi se dovedise cu varf si indesat),sa fac un gest necugetat....Norocul meu a fost ca Dumnezeu mi-a aratat ca ma iubeste cineva, ENORM...si nu oricine ci Piciulica mea :)....Maria
Pai, vezi...Maria, exact cuvintele cu care ai incheiat comentariu...spun totul. Nu poti aduce un copilas pe lume, ca apoi sa-l lasi singur. Orice as face...niciodata nu voi putea avea macar intelegere pentru aceste femei. Nu-l intrebi pe copil cand il aduci pe lume...
ȘtergereDaca imi permiti, simt nevoia sa-mi impartasesc si eu opinia si mai ales sa vorbesc din experienta.
RăspundețiȘtergereIncep prin a spune ca nu sunt psiholog de profesie, desi m-a atras aceast domeniu, am considerat ca nu pot sa ma "incarc" cu problemele altora atat de mult. Din punct de vedere emotional sunt mult prea sensibila, inca lucrez si ma lupt cu mine sa ma mai "otelesc". Ei bine, iti spun sincer si drept, ca stiu ce inseamna sa ai ganduri suicidale, nu am copil, insa, da, am familie, oameni dragi care cred ca ar ingheta sa aude asa ceva de la mine (ar gandi, tanara, frumoasa, cu mansarda calitativ mobilata, cu viitorul in fata, sociabila pana la cer si inapoi etc.)... Mai nimeni nu stie ce se petrece in mintea si sufletul meu, aparent sunt foarte vesela (de fapt, asa este firea mea) si sunt sigura ca nu dau de banuit cu nimic... toti cred ca sunt fericita si in regula... Nu ma prefac, ci port o masca care ma ajuta sa supravietuiesc... Dar in mintea si sufletul meu, numai eu stiu ce traiesc si cum reusesc sa respir datorita DURERII si suferintei pe care o traiesc acum. Si, te rog sa ma crezi ca stiu foarte bine ce inseamna suferinta si durere, atat cea fizica cat si cea sufleteasca. Am "papat pe paine" de-a lungul vietii asa ceva, incat vorbesc strict in cunostinta de cauza. Am cunoscut durerea fizica atat de mare (intensa, incat nu mai aveau ce calmant sa-mi dea, urma morfina si nu au vrut sa imi dea morfina era prea mult pentru corpul meu) si intinsa ca perioada de timp, incat abia puteam sa respir (cand inspiram si expiram ma durea suplimentar datorita faptului ca respiram, daca poti sa iti imaginezi asa ceva), abia puteam sa mananc, singura mea alinare de la durerea fizica era cand dormeam (si abia reuseam sa adorm), pentru ca nu mai simteam nimic. Cand ma trezeam plangeam aproape incontinuu, de fapt lacrimile curgeau singure probabil ca raspuns al corpului meu pentru acea nenorocita de durere si suferinta fizica pe care o induram in fiecare MIIME de secunda...Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi ca m-a scapat de acea perioada...dar riscul sa ajung, din nou, acolo exista.... Si, crede-ma, atunci aveam cea mai mare pofta si chef de viata, atunci imi zvacnea sufletul in mine de cat de viu era... De asemenea, am trait durere sufleteasca ENORMA, si aici ma refer la tragedie, de nedescris, nu pot reda in cuvinte ce am trait si simtit... ei bine, aceasta mi-a luat pur si simplu cheful de viata...numai eu stiu cat am luptat cu mine sa fac fata la TOT (depresia era prea mica pe langa durerea pe care o simteam MEREU, indiferent ce faceam si unde eram), pentru ca pe langa asta erau si altele care amplificau si mai mult, din pacate, desi nu stiu daca mai puteau sa mai amplifice ceva, cred ca doar se aliniau acolo, sa faca prezenta, sa nu care cumva sa fie bine... (continuarea in urmatorul comentariu).
Imi pare extrem de rau prin ceea ce ai trecut. Ce am trait eu, in comparatie, pare o gluma. Vis-a-vis de MASCA pe care o porti si, implicit, credinta celor din jur care habar nu au ce este cu adevarat in sufletul tau...eu, n-am reusit niciodata sa-mi maschez starile. Cand sunt macar un pic suparat...se vede fara probleme, iar cand sunt praf de suparare, se vede si din avion. Ma bucur ca ai reusit sa te ridici si sper sa iti fie numai bine pe viitor.
ȘtergereStiu, ca desi am trecut cu bine peste acele perioade si evenimente, nu am ramas netaxata. M-a traumatizat pe viata! Stiu ce inseamna sa te lupti cu propiile ganduri si temeri din pricina durerii si suferintei, cateodata imi este frica mie de mine, pentru mine insami. Nu cred ca am probleme psihice, sau oi avea si nu sunt eu constienta de ele, insa m-am analizat mult eu pe mine insami, si iti spun sincer ca am constatat ca nu am probleme psihice, insa am probleme sufletesti. Astea sunt cele mai urate pentru orice om de pe pamant si cele mai periculoase. Ma consider un om matur, cu picioarele pe pamant, si nu as face nimic, NICIODATA care sa le provoace suferinta si durere persoanelor dragi mie. Cred ca de fapt asta e si motivul pentru care sunt acum, aici. Si sper eu sa am puterea si taria sa continui drumul pana la sfarsit, acel sfarsit hotarat de Dumnezeu. Nu sunt habotnica, insa cred cu tarie in Divinitate, si cred ca ea m-a ajutat sa trec peste tot, altfel as fi innebunit demult, din cauza DURERII. Crede-ma ca fiecare om sufera, insa, unii sunt mai sensibili decat altii, unii simt mai ACUT decat altii si tot asa din punct de vedere psihologic. Eu nu judec pe nimeni si nu pun etichete. De asemenea, consider ca o mama sub nici o forma nu trebuie sa-si abandoneze copilul/copii, aici sunt de acord cu tine, insa stii tu ce a fost in sufletul lor? Ca probabil, cei care au ajuns la asa ceva, (Doamne fereste) nu au mai rezistat psihic si sufleteste? Si ca...probabil au luat-o razna. Cred ca cei care simt asa, ar trebui sa deschida gura, sa vorbeasca cu persoane de incredere, sa spuna ce e cu ei, sa caute ajutor. Mie doar imi provoaca mila si compasiune astfel de situatii si oameni. Eu stiu ce inseamna sa te lupti cu propria persoana, stiu ce inseamna sa simti durerea sufleteasca care sa iti rapeasca ORICE chef si pofta de viata, stiu ce inseamna sa simti atata durere incat abia sa o suporti, abia sa ii faci fata... Stiu! Dar cred cu tarie, ca fiecare din noi este puternic, numai ca trebuie sa credem in asta, sa ne dam frau liber puterii din noi, nu nebuniei!
RăspundețiȘtergereCred ca se poate sinucide o mama care nu are grija de copilul ei. De ex in cazul Madalinei, ea nu avea grija de copil ci soacra. Prin grija se intelege munca aceea zilnica de spalat, leganat, hranit, calmat daca plange, nu doar prezenta de cateva minute prin casa. Pana si noptile alea nedormite de grija pt copil conteaza. Cred ca si de copilul doctoritei avea grija cineva ca sa poata sta ea cu zilele in spital. Cand grija pt copil e nr 1 zi si noapte nu cred ca isi poate pune vreo mama nici macar problema plecatului cu zilele de acasa, cu atat mai putin plecatul pe veci.
RăspundețiȘtergereLa toate motivele enumerate de tine (foarte corecte) le-as sublinia cu...."mai ales cand...", pentru ca in esenta....este suficient sa fii MAMA, ca sa nu-ti treaca nici macar in gluma gandul de a te sinucide si, implicit, a-ti lasa copilul fara cea mai importanta fiinta din viata sa! Din nefericire, sunt multe femei care se casatoresc si fac un copil, doar ca sa intre in randul lumii. Acest lucru se observa...ulterior. Desi stiu ca voi fi STIGMATIZAT, am toata scarba si desconsideratia pentru femeile care, fiind mame, se sinucid. Este dovada vie a faptului ca copilul lor nu era decat un "accesoriu" infinit mai putin important decat...CARIERA...spre exemplu.
ȘtergereSunt o mama de 46 de ani care a crescut singura un copil...are 25 de ani sin in toata aceasta perioada au fost momente de epuizare fizica si psihica, familiala si profesionala, duse la extreme...dar ceea ce mi-a dat forta a fost copilul meu. Poate ca, da, sunt momente cand gandul o ia razna, cand crezi ca nu mai poti, dar, asa cum spunea cineva mai sus, cand tu ai grija de copil zi si noapte, nici prin cap nu-ti trece sa-l privezi de iubirea ta!Nimic nu este mai important decat un copil si totul se rezuma doar la el E doar o PARERE, a mea!:)
Ștergere