In aceasta seara, voi scrie despre micii viitori (posibil) fotbalisti.
Cu fotbalul, de la GENERATIA DE AUR, care impunea respect, oriunde in lume, am ajuns rusinea rusinilor. Nu! Nu voi comenta pe acest subiect (pur si simplu, imi este sila), dar voi incerca sa gasesc o posibila explicatie a faptului ca, din "spate", nu vine, aproape nimic!
Pe vremea comunistilor, stim cu totii, cum se facea selectia. (kent-ul, cafeaua, plicul, Impuls-ul, Rexona, carnea, ouale, bautura, branza, baiatu' lu' cutare samd). Si, totusi, AM AVUT GENERATIA DE AUR, iar pe langa, in acea vreme, cred ca mai aveam "rezerve", si pentru o a doua generatie de aur.
Astazi, numai in Bucuresti, sunt sute de scoli private de fotbal. Platesti, iar copilul face fotbal. Conditiile de pregatire si metodele de a preda abc-ul fotbalului, mi-e foarte greu sa cred ca ar fi inferioare celor de pe vremea comunistilor.
Si, atunci????
De ce, avem "puscariile" astea de jucatori, care abia daca stiu sa puna un "stop", sa faca o preluare, nici nu mai vorbesc sa "aiba" ambele picioare. (sa traga si cu stangul si cu dreptul) ???
De vreun an de zile, ma tot cert cu mama baietelului meu care, sub nicio forma, nu voia sa auda ca il dau sa invete fotbal. Amenintarea era clara: "il dai la fotbal, imi iau mana de pe el, iar de acum, sa faci tu temele cu el".
Pana la urma, mi-am impus punctul de vedere si, asumandu-mi riscul de a mai da rateuri la scoala (cine sustine, excluzand exceptia, ca se poate performa si la scoala si la sport, ori este prost, ori se preface! asa ceva nu exista!), l-am inscris la o scoala de fotbal.
De ce?
Pentru ca, fara a-l indemna eu, piciul meu, a inceput sa iubeasca atat de mult fotbalul, incat, aproape ca doarme cu mingea de fotbal in pat.
Pana la varsta de 8 ani, aportul meu a fost, sa-l oblig (incepand de la vreo 3 anisori), ca atunci cand ne jucam cu mingea, sa-si foloseasca ambele picioare. In rest, nimic! Ajuns pe la 7 ani, l-am vazut ca are "sange" sa se arunce in joc cu baieti mult mai mari decat el (14-15 ani), ca "baga" piciorul, fara frica, la minge samd.
Inainte de a lua decizia de a-l inscrie la o scoala de fotbal, profitand si de faptul ca, printre prieteni, am si fosti fotbalisti profesionisti (din generatia valoroasa, nu cea de astazi), am cerut cateva sfaturi, pe care le-am primit:
a) daca copilul iubeste fotbalul, fiind chiar obsedat, este o imensa nedreptare sa nu-i dau o sansa;
b) sa nu-l inscriu la fotbal, pana la varsta de 8-9 ani, nu de alta, dar se va plictisi in timpul antrenamentului;
c) cand il inscriu la fotbal, sa o fac langa "casa", pentru ca, ABC-ul fotbalului (pase, preluari, stopuri samd) se pot invata si la scoli micute de fotbal, nu numai la cluburile mari;
Si uite asa, am ajuns la Asociatia Club Sportiv "Juniorul 2014". Bineinteles, scoala care functioneaza in Titan, mi-a fost recomandata de catre un prieten, fost fotbalist.
Astazi, pe seara, piciul meu a avut cel de-al doilea antrenament, pe care l-am urmarit cu maxima atentie. (inca nu i-a venit echipamentul de antrenament)
Parerea a fost foarte buna. Profesorul isi face treaba cu maxima seriozitate, empatizeaza perfect cu copiii, acestia il asculta, iar atmosfera este foarte frumoasa.
In timp ce priveam antrenamentul, bineinteles, imi fugea gandul la eterna intrebare:
De ce, am ajuns in halul acesta cu fotbalul? De ce, nu mai facem, aproape deloc, performanta?
Si mi-a picat "fisa"! (bineinteles, doar o parere)
Privindu-mi pustiul, desi facea ceea ce ii cerea profesorul, parca nu era conectat! Sa strig la el, imi era total interzis. Simteam ca ma iau nervii. Mustruluiala, i-am facut-o, dupa antrenament.
Am fost cat se poate de dur si de clar! Daca nu-l vad conectat 100%, daca nu voi vedea acea "rautate" (pozitiva) atata timp cat este in teren, daca nu voi vedea ca respira prin toti porii, fotbal, IL RETRAG!
Pustii din ziua de astazi (fara lipsuri, imbracati si rasfatati), confunda fotbalul pe tableta cu...cel adevarat.
Inainte sa scriu acest comentariu, am urcat, pe blog, un filmulet cu piciul meu, in timpul unui exercitiu. Afland acest lucru, ce credeti ca imi spune, zambind superior:
"Tati, asadar, am ajuns pe net!"
Pffffff! Am crezut ca, nu aud bine! I-am dat un sut in fund si i-am spus sa-si scoata din cap fitele si figurile, pentru ca, abia a inceput sa invete fotbal (cu adevarat), avand enorm de munca in cei 5 ani, cat ii acord timp sa-mi demonstreze ca are talent si un viitor.
Auziti, bai, fratilor!
"Asadar, tati, am ajuns pe net."
Cred ca aici, avem marea problema! Avem destui copii inscrisi la fotbal, profesorii sunt buni. (macar parte dintre ei), iar conditiile sunt acceptabile.
Ceea ce ne lipseste, este pregatirea psihologica! Sa creasca si sa se dezvolte, invingatori! Sa aiba acea ambitie nebuna, sa rupa terenul in doua, sa creada pana in ultima secunda samd.
Iar aceasta pregatire ar trebui sa se faca, inca de la primii pasi in fotbal!
Fara discutie ca, profesorii, atat cat pot, le insufla acest sentiment, dar mai trebuie lucrat cu copiii si in particular!
Pustii din ziua de astazi se cred vedete, inainte de a sti sa puna un stop sau sa faca o preluare corecta.
Bineinteles, DOAR O PARERE!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu