Din nou sunt stupefiat! Nicio noutate, bineinteles! Vreau sa va arat o fata. Avea (din pacate) doar 25 de ani si toata viata in fata!
Scumpilor, uitati-va bine la poza! Va pare cumva ca ar fi genul de femeie care sa se arunce de la etajul 7 dupa despartirea de iubit? Si totusi a facut-o! Cel ma tragic este ca, pe langa faptul ca si-a "ucis" viata pe care i-a dat-o Dumnezeu, a "ucis-o" si pe sora sa care, in mod dramatic, a fost martora la actul suicidal. Ce om mai poate ramane normal in momentul in care, fratele/sora, te roaga sa mergi sa cumperi o sticla de suc, si in momentul in care iesi din scara blocului si faci cativa pasi, realizezi ca bubuitura pe care ai auzit-o se datoreaza corpului acestuia/acesteia ce s-a zdrobit de caldaram?
Mereu am stat si m-am gandit cum naiba te poti sinucide din IUBIRE?
Sa nu-mi spuneti ca sunt cinic sau ca nu stiu ceea ce inseamna sa SUFERI DIN IUBIRE! Dupa cum stiti, acum ani de zile am cunoscut durerea si disperarea la cele mai inalte cote, in asa fel incat, eram abolut convins ca nu ma voi mai ridica niciodata! Dar nici macar o secunda nu mi-a trecut, macar in gluma, gandul de a ma sinucide!
Din ceea ce am aflat, domnisoara sinucigasa tocmai fusese parasita de IUBITUL SAU, de origine...francez, cica mare fotograf prin Romania, cunoscut de mai toate vedetele autohtone. Relatia celor doi incepuse la finalul anului trecut, deci abia daca avea 6 luni. Tocmai de aceea imi pare extrem de ciudat actul suicidal.
Indiferent de cat efort as depune, nu pot intelege un astfel de gest! De ce sa-l faci? Cum ajung unii oameni sa nu mai aiba puterea de a-si continua viata fara persoana iubita? Sincer...o fi nebunie? Sau o fi doar O CLIPA DE NEBUNIE in care creierul pur si simplu cedeaza?
Acum ceva vreme, intr-un comentariu intitulat "Nu cu sufletul ci...doar cu creierul ne luptam" (scris in data de 09.05.2014), dupa indelungi chibzuinte, opinam CA NU IUBIM CU INIMA SI SUFLETUL CI...CU CREIERUL! Multi m-au contrazis! Atunci am incercat sa demonstrez ca in momentul in care ne despartim de cineva iubit, nu cu inima sau sufletul trebuie sa ne luptam, ci cu creierul, pentru ca EL este cel care nu poate accepta despartirea!
Presupunand ca nu am avut atunci dreptate, va intreb:
CINE A LUAT DECIZIA IN CAZUL DOMNISOAREI DE A-SI PUNE CAPAT ZILELOR DUPA DESPARTIREA DE IUBIT?
Eu spun...CREIERUL! Din nefericire, el a fost cel care n-a mai suportat durerea!
Asadar, intotdeauna doar cu creierul iubim! Daca am iubi cu inima si sufletul, credeti-ma ca niciodata nu am cunoaste disperarea si durerea, pentru ca INIMIOARA, anatomic demonstrat, are doar rolul de a pompa sange in corp.
Bineinteles, DOAR O PARERE!
Postări
Nu voi înţelege niciodată ce nebunie le împinge pe femei să se mulţumească cu atât de puţin. Să fii amanta pentru că eşti fascinată de potenţa bărbatului, de aspectul lui fizic, de contul lui bancar, de orice altceva poate fi discutabil din punct de vedere moral. Însă să fii amanta pentru că iubeşti pentru mine e o prostie. Din momentul în care te-ai culcat cu un bărbat însurat intri pe un făgaş periculos. Dacă aventura se limitează la câteva schimburi de mesaje şi câteva nopţi pierdute în hoteluri ieftine sau scumpe, după caz, riscurile pentru amanta sunt minime. Amanta va putea pleca oricând va dori. Însă când nopţile se adună, amanta se va confrunta cu riscul de a se îndrăgosti. Atunci, ea se condamnă la o existenţa searbădă, tristă şi înjositoare. Legătura bolnăvicioasă care se creează are supărătorul obicei de a părea puternică, mai ales dacă este alimentată de declaraţiile de iubire ale lui. Sufletul amantei va fi hrănit de “efectul Romeo şi Julieta”. În faţa imposibilităţii de a-şi trăi dragostea curat, în văzul lumii, amanta va crede că este şi mai îndrăgostită şi nu va părăsi relaţia.
RăspundețiȘtergereFemei tinere,deştepte, cu potenţial, se sinucid într-o astfel de relaţie.Tipul le adoarme cu poveşti despre viitor de care şi ele sunt conştiente că nu vor deveni realitate. Însă sufletul amantei se hrăneşte cu iluzii împachetate cu mii de funde. Aşteptarea devine un mod de viaţă pentru ea. Dragostea e oarbă, îndrăgostitul se concentrează numai pe calităţile partenerului, uită să-i vada si defectele. Însă până când iubeşti un om incapabil să te iubească pe deplin?
De ce ar face barbatul o alegere când are o femeie acasă şi una gata să-i sărute picioarele într-un hotel? Nu mai ramane nimic din sufletul mutilat al amantei în faţa unui bărbat care o manipulează. Duritatea vorbelor mele este din păcate proiecţia realităţii. Nu poţi să-ţi baţi joc de inima amantei tale, conştient de iubirea ce ţi-o poartă. Nu poţi să-i devastezi viaţă cu declaraţii de iubire pe care nu le poţi concretiza.
Uneori, amanta, în orbirea în care îşi duce existenţa invocă potrivirea de basm dintre ei care e şubrezită doar de momentul nepotrivit în care s-au cunoscut. Probabil că lucrurile ar fi fost altfel dacă s-ar fi întâlnit când el ar fi fost un bărbat liber, însă nepotrivirea timpului nu e un factor decisiv asupra formei relaţiei lor. Un bărbat îşi poate părăsi chiar şi soţia, dacă sufletul lui aparţine acum amantei.Bărbatul are libertatea de a pleca. Şi totuşi nu pleacă. În pofida lacrimilor vărsate pentru amantă, a pretinsei dragoste pe care i-o poartă, seara adoarme în braţele soţiei. Nici atunci amanta nu îşi deschide larg ochii, nu vede că relaţia lor ar putea fi posibilă.Cuplul pe care şi l-ar dori depinde de decizia bărbatului de a pleca din patul conjugal. Însă e mai bine cu două decât cu una, nu?
RăspundețiȘtergereAmanta se complace astfel într-o situaţie imposibilă, ba poate chiar iubind drama statului de femeie de rang 2. Femeia care sărută cu patos un bărbat care poate doar cu o oră înainte a fost sărutat de sotie e victima propriei naivităţi.O naivitate murdară, căci e conştientă de poziţia pe care o are şi în niciun caz nu ar trebui să o transformăm în vreo sfânta. Însă acest lucru nici măcar nu e important, căci nu schimbă cu nimic faptul că amanta suspină visând la o viaţă alături de bărbatul respectiv.Întrebări fără răspuns, sinucideri repetate ale sufletului sunt traume la care amanta se supune deliberat.
De ce nu poate amanta să iasă din noroiul în care a intrat cu tocurile fine? Brutalitatea trezirii la realitate trebuie trăită pentru ca amanta să se elibereze. Realitatea e că ea e a doua femeie cu care un bărbat se culcă. Visul iubirii dintre ei nu poate fi proiectat în realitate prin vorbe. Declaraţiile de iubire nu schimbă nimic.Amanta rămâne victima unei imposibilităţi.Işi hrăneşte sufletul cu boală şi moarte, înjosindu-si statutul de femeie.