Buna dimineata, dragii mei!
In aceasta dimineata, fara a avea vreun motiv, m-am trezit la ora 6. Dupa ce m-am dezmeticit, mi-am aprins o tigara si am iesit pe balcon.
Superb, nu?
Dupa 3 saptamani petrecute la malul marii (minus, cele 3 zile cat am fost plecat la Focsani, pentru turneul de fotbal), in aceasta seara ma voi intoarce in Bucuresti.
Si, voi gasi un Bucuresti in "clocot", cum nu a mai fost de prin anii '90! Chiar ma gandeam ieri, de ce, noi, romanii, nu reusim sa ne gasim linistea, tot timpul fiind in conflict, unii cu altii...
Ca tot romanu', am privit si eu, la televizor, actele de violenta, atat ale protestatarilor, cat si ale jandarmilor.
Ce pedeapsa merita bestiile umane care, vazand-o pe acea tanara jandarmerita cazuta la pamant, daca cativa manifestanti cu credinta in Dumnezeu nu ar fi facut "scut" uman in jurul sau, ar fi continuat sa o loveasca, pana ar fi omorat-o sau ar fi lasat-o paralizata pe viata?
Apoi, ce pedeapsa merita bestiile de jandarmi care, desi vedeau ca au in fata lor femei si copii care nu reprezentau vreun pericol, le pulverizau gaze, direct in ochi, de la mica distanta? Sau, acei jandarmi care, desi vedeau ca aveau in fata lor manifestanti civilizati, care RIDICAU MAINILE IN SUS, ii loveau cu bestialitate?
Dar, infinit mai grave mi s-au parut declaratiile unor OAMENI POLITICI, care lasandu-se dusi de valul incendiarelor evenimente, AU INCITAT LA VIOLENTA, RISCAND SA PORNEASCA UN ADEVARAT RAZBOI...ROMANI CONTRA ROMANI!
Pe de alta parte, indiferent cat as diseca obsedantul efort al partidului aflat la guvernare de a modifica legile justitiei, NU GASESC VREO EXPLICATIE LOGICA! Bineinteles, alta decat cea care se afla pe buzele tuturor romanilor...
Cand ma gandesc la partidul de guvernamant, nu ma pot gandit la un singur om, ci in ansamblu, IAR O LOGICA SIMPLA IMI ARATA FAPTUL CA, INDIFERENT CATE LUCRURI BUNE AR PUTEA FACE (partidul aflat la guvernare), OBSESIA CU CARE SE LUPTA DE APROAPE 2 ANI PENTRU A SCHIMBA LEGILE JUSTITIEI (ceea ce, in ochii romanilor, inseamna un ajutor dat infractionalitatii), ANULEAZA TOTUL!
Chiar si in prezent! Doar un idiot nu ar accepta faptul ca, fiecare zi de manifestatie in fata guvernului, coroborata cu orice "baston" aplicat de jandarmerie pe spinarea protestatarilor, RAPESTE PROCENTE INSEMNATE DIN DREPTUL PARTIDULUI! Iar, pana la urmatoarele alegeri, nu mai este atat de mult!
Citeam ieri declaratia unui parlamentar exaltat si inconstient, care ameninta cu aducerea UNUI MILION de oameni la Bucuresti, ce vor calca in picioare pe protestatarii din Piata Victoriei!
Oare, ce film a vazut domnul parlamentar?
Pai, cu eforturi absolut uriase si umplandu-se de penibil, abia daca s-a reusit, acum cateva luni, aducerea catorva zeci de mii de cetateni, parte dintre ei, nestiind sa raspunda nici macar UNDE SE AFLA SI DE CE AU VENIT IN BUCURESTI...
Nimeni nu contesta faptul ca partidul de guvernamant este cea mai solida formatiune politica din ultimii 30 de ani, fiind unica care se bazeaza pe un "bazin" constant si consistent de alegatori (in jur de 30%), indiferent de situatie!
Dar, de aici si pana la posibilitatea punerii in practica a declaratiei, total exaltata si inconstienta, a respectivului parlamentar, este cale lunga!
Poate nu ma pricep eu la politica, dar ma gandesc la faptul ca, daca nu ar fi existat obsesia de a schimba legile justitiei (fie vorba intre noi, am retineri uriase ca, in Romania, a intrat in puscarie vreun politician care nu a furat), partidul de guvernamant, alaturi de aliatii sai, ar fi avut o guvernare, cat se poate de usoara!
Iar, cand spun acest lucru, ma gandesc la faptul ca, tocmai imensul procent pe care a reusit sa-l realizeze la precedentele alegeri (o combinatie intre vot negativ si absenteism), a aratat faptul ca romanii se saturasera, pana peste cap, de Basescu, Udrea, Blaga, Videanu samd.
Intrebarea care ramane in prezent, este:
PANA UNDE ESTE DISPUS SA RISTE PARTIDUL DE GUVERNAMANT PENTRU A DUCE LA CAPAT SCHIMBAREA LEGILOR JUSTITIEI?(repet!!!!...ceea ce, in ochii majoritatii romanilor, argumentat sau nu, inseamna un ajutor imens dat infractorilor)
Bineinteles, DOAR O PARERE!
duminică, 12 august 2018
sâmbătă, 11 august 2018
BUCURATI-VA DE MARE, DAR INVATATI SA O RESPECTATI!
Buna ziua (din nou), dragii mei!
Priviti marea! Este superba! Mai ales, atunci cand este domimata de VALURI INSPUMATE!
Marea primeste in bratele sale, anual, sute de mii de turisti! INSA, CERE RESPECT!
Acum 30 de minute, la 100 de metri de plaja Hotelului Comandor, in directia Hotelului Vega, un tanar in varsta de 30 de ani s-a aflat la cateva zeci de secunde, DE A-SI PIERDE VIATA!
Desi, era arborat stegul care anunta COD ROSU, iar, in plus, nu stia sa inoate, s-a aventurat periculos in apele marii, pana in momentul in care l-a cuprins starea de disperare, coroborata cu iminenta INECULUI!
Astazi, norocul a fost de partea sa! Dar, nu toti sunt la fel de norocosi! Fiind plaja arhi-plina, a fost zarit de cativa turisti, care au alertat salvamarii de pe mal. Interventia tinerilor salvamari, care au reusit sa ajunga la el in mai putin de 2 minute, coroborata, din nou, cu tehnicile de reauscitare facute, impecabil, in momentul in care a fost adus la mal, I-AU SALVAT VIATA!
Cand am ajuns la locul in care era resuscitat, atmosfera era ingrozitoate! Zeci de turisti asistau inmarmuriti, rugandu-se pentru viata nefericitului tanar, IAR PRIETENA SA, PUR SI SIMPLU, ISI PIERDUSE MINTILE DE DURERE SI DISPERARE!
Si, pentru ce????
Pentru un moment de "VITEJIE", iresponsabil!
Am reusit sa vorbesc cu tinerii salvamari care astazi AU SALVAT O VIATA! M-a impresionat tineretea lor, dar mai ales, simplitatea si MODESTIA de care au dat dovada, refuzand, politicos, sa ii fotografiez!
Desi, cel putin in ochii mei, sunt niste eroi care toata vara, sub soarele torid, VEGHEAZA LA VIETILE NOASTRE, atunci cand ajungem la malul marii.
Bucurati-va de mare, DAR NU UITATI SA II ACORDATI RESPECTUL CUVENIT! Altfel....

INAINTEA ORICARUI GRAM DE URA, SA NU UITAM CA SUNTEM, CU TOTII, ROMANI, IAR PRIN VENE NE CURGE ACELASI SANGE!
Buna ziua, dragii mei!
Asa cum am facut pa astazi, ar trebui sa incep acest comentariu, printr-o trecere in revista a starii vremii pe litoral, alaturi de cateva poze atasate, insa este pentru prima data cand simt ca nu am niciun chef sa fac acest lucru, limitandu-ma a va spune ca...vremea este, in continuare, absolut superba. Soare, valuri, iar apa marii calda si primitoare.
SUNT TRIST! SIMT O TRISTETE IMENSA IN SUFLET!
Imi iubesc tara cu disperare si, dupa cum va spuneam, indiferent de cate bogatii mi s-ar pune la picioare, nu as accepta, vreodata, sa traiesc, altundeva, in afara de Romania!
Azi noapte, pana tarziu, am stat si am privit (SCARBIT!!!) cum posturile de televiziune (cu grupurile de interese din spatele lor) INCERCAU SA MANIPULEZE, LA MAXIMUM, regretabilele incidente de la mitingul din Piata Victoriei!
Daca ma uitam pe Antena 3 si TVR 1, vedeam cum se pedaleaza pe acea jandarmerita stalcita in bataie de catre protestatari, SCOTANDU-SE IN EVIDENTA, CU MAXIMA IPOCRIZIE, FAPTUL CA ESTE FEMEIE, dar ignorandu-se, cu desavarsire, faptul ca, atata timp cat legea permite angajarea UNEI FEMEI in cadrul trupelor de interventie ale jandarmeriei, ACOLO, PE TEREN, din nefericire, nimeni nu mai sta sa se uite daca sub casca de protectie si scut...SE AFLA O FEMEIE!
Daca priveam la Realitatea si B1 Tv, vedeam cum se pedaleaza pe SOCUL interventiei in forta a trupelor de jandarmi, ignorandu-se, cu desavarsire, un lucru care mi-a atras atentia cu o zi inainte de anuntatul miting (evident, citind presa)....PERSOANELE CARE PROGRAMASERA MITINGUL DIN 10 AUGUST, AU REFUZAT SA SEMNEZE PROTOCOLUL CU PRIMARIA CAPITALEI!
Asadar, un lucru-i cert! AMBELE TABERE ERAU PREGATITE PENTRU VIOLENTA!
Ceea ce ma face sa simt o durere fara margini in suflet este faptul ca, exact cum generatia mea a fost manipulata de oponentii lui Iliescu, la inceputul anilor '90, exact in acelasi mod este manipulata acum, generatia de tineri!
Imi aduc aminte, de parca s-ar fi intamplat ieri, despre zecile de mitinguri de la inceputul anilor '90 (multe dintre ele, pline de inclestari super violente cu fortele de ordine), IN CARE SUTE DE MII DE TINERI, usor dar sigur, au netezit, INCEPAND CU 1996, accederea la putere a unor politicieni, la fel de dornici de imbogatire fara just temei, precum erau cei ai lui Ion Iliescu.
Nu stiu cum se vor termina (si...cand!) prezentele evenimente, insa un lucru este cert:
INDIFERENT DE SITUATIE, PENTRU SUTELE DE MII DE TINERI CARE ISI RISCA, CEL PUTIN, INTEGRITATEA CORPORALA, IN PIATA VICTORIEI, VIATA NU SE VA SCHIMBA IN BINE!
Stiu, poate, unii, ma veti injura, infierbantati de focul prezentelor evenimente!
DAR, EU SI GENERATIA MEA AM MAI TRAIT ASA CEVA! BA, AS INDRAZNI SA SPUN (comparand cu evenimentele de la inceputul anilor '90), AM TRAIT LUCRURI MAI VIOLENTE DECAT CELE DIN PREZENT!
Atunci, exact cum va fi si acum, NIMIC NU S-A SCHIMBAT (in bine) PENTRU NOROD!
Ascultam, aseara, la Realitatea Tv, cum se incerca inocularea ideei ca, daca romanii nu vor intelege ACUM, ce sansa imensa ne ofera Statele Unite ale Americii, in a deveni principalul aliat al lor, in contextul DEFECTARII Turciei (care a strans relatiile cu Rusia), suntem cei mai mari prosti!
Da! Asa este! Statele Unite ale Americii ne ofera cea mai mare oportunitate, ca in cazul unui nedorit razboi cu Rusia, ROMANIA SA FIE PRIMA TARA STEARSA DE PE SUPRAFATA EUROPEI, pentru ca doar un imbecil notoriu isi poate imagina ca Rusia, in cazul declansarii unui razboi, nu ar ataca, cu toate fortele, primul scut de aparare, in fata occidentului!
Scoala vietii ar fi trebuit a-i invata pe romani faptul ca, indiferent de CONTEXT, niciodata, dar, absolut niciodata, DOI SMECHERI nu vor ajunge sa se bata intre ei, pentru un..fraier!
Nu! Nici pomeneala! Daca cineva isi imagineaza ca in cazul unui razboi, daca Rusia va nimici Romania, Statele Unite ale Americii se vor napusti asupra rusnacilor, ESTE CEL MAI MARE NAIV!
Pe mine nu ma intereseaza, nici Rusia, si nici SUA!
PE MINE MA INTERESEAZA, ROMANIA! Tara in care m-am nascut, tara pe care o iubesc neconditionat, si pe care nu as parasi-o, absolut niciodata!
PLANGE SUFLETUL IN MINE CAND, CHIAR DACA NU EXISTA DOVEZI, OBSERV O CLASA POLITICA ROMANEASCA ASERVITA UNOR INTERESE DIN EXTERIORUL TARII, IN DETRIMENTUL ROMANILOR!
Vorbim despre coruptia din PSD? Ok...nimeni nu contesta! Dar, oare, am uitat despre coruptia din cadrul PDL-ului sau PNL-ului? Cumva, a fost mai mica?
CAND VOM INTELEGE FAPTUL CA, DIN NEFERICIRE, ACESTA ESTE PRETUL DEMOCRATIEI!
Da! O coruptie infloritoare, indiferent de COLORATURA POLITICA!
Hai, sa ne aducem aminte despre Basescu si Udrea! Cu ce bani poate locui un cetatean roman, fara sa munceasca, in Costa Rica?
Hai, sa vorbim deapre Mazare! In acte, cel mai sarac politician! In realitate, daca vorbesti cu romanii din Constanta, nu-ti vine a crede, cat din statiunea Mamaia, pare ca ii apartine!
Cumva, MILIARDELE DE EURO devalizate de la ANRP (restituirea proprietatilor) de catre niste golani care nu aveam absolut niciun drept, apartin doar PSD-ului? Sa fim seriosi!
Hai sa ne gandim, cate s-ar fi putut face cu cele 4 miliarde de euro pe care Romania le-a cheltuit pentru achizitionarea celui mai performant scut anti-racheta, Patriot! Pe langa avione de lupta!
Miliarde si miliarde de euro, cheltuite pentru un inamic, absolut imaginar: RUSIA!
Ma uitam zilele trecute la ministrul apararii, cum se "IMPAUNA" la una dintre televiziuni, ca lui Vladimir Putin nu ii cade bine ca Romania detine pe teritoriul sau, RACHETE BALISTICE!
Lasand la o parte prostia de a te lauda, EXACT CU CEEA CE RUSIA RECLAMA DE MULTA VREME, anume faptul ca...baza de la Deveselu nu are propietati DEFENSIVE, ci cat se poate de OFENSIVE, si nici nu a fost conceputa pentru a contracara pericolul IRANIAN, ci pentru a putea ataca Rusia, ma gandesc daca ministrul roman al apararii REALIZEAZA cat de repede ne-ar sterge Vladimir Putin de pe suprafata pamantului, cu imensul si sofisticatul armament, pe care il are la dispozitie!
SPER DIN INIMA A MAI APUCA SA VAD O RAMANIE CONDUSA, LA TOATE NIVELURILE, DE CATRE PATRIOTI ADEVARATI, CARE SA NU FIE ASERVITI INTERESELOR DIN AFARA TARII, CARE SA STIE SA IMPUNA RESPECT, ATAT RUSIEI CAT SI OCCIDENTULUI, SI CARE SA MA FACA SA FIU MANDRU DE EI!
Pana atunci, nu exista speranta!
O tara bogata si frumoasa precum Romania, si care detine o inteligenta umana incredibila, a ajuns sa fie condusa in functie de interesele marilor puteri ale lumii, in detrimentul propriilor cetateni!
Mai mare blestem decat traim in prezent (indiferent, de ce partid se afla la guvernare!), NICI CA SE PUTEA INTAMPLA!
Revenind la sangeroasele si violentele evenimente petrecute aseara in Piata Victoriei, inainte de a va ura unii pe altii (in fuctie, de simpatiile politice), IMAGINATI-VA cele doua tabere:
UNA, SPERIATA SI DISPERATA SA NU PIARDA PUTEREA!
IAR, CEALALTA, FRECANDU-SI MAINILE, SI SPERAND SA AJUNGA, DIN NOU, LA PUTERE!
Apoi, uitati-va in propriile buzunare, dupa care imaginati-va milioanele de euro, vilele, limuzinele, terenurile, kg de aur, tablourile de mare valoare samd, pe care...INDIFERENT DE TABARA DE CARE APARTIN, chiar daca nu putem generaliza (un lucru fff important!), majoritatea politicienilor le poseda!
Plange sufletul, in mine!!!!
ROMANILOR, NU VA URATI PENTRU NISTE POLITICIENI AVIZI DE PUTERE SI BANI! NU UITATI CA NE CURGE ACELASI SANGE PRIN VENE!

joi, 9 august 2018
UN GEST DE OBEDIENTA MAXIMA, FINALIZAT CUM NU SE POATE MAI RUSINOS!
Buna dimineata, dragii mei!
La Mamaia, se anunta un weekend de foc, atat din punct de vedere al vremii, cat si din punct de vedere al gradului de ocupare al statiunii. Cu greu si foarte mult noroc, mai poti gasi vreo camera disponibila intr-un hotel, iar plajele sunt pline "ochi"!
Si, inca nu a venit weekendul!
In alta ordine de idei, dupa scandalul cu soferul pe ale carui placute de inmatriculare era scris un slogan vulgar anti-PSD, multi romani, PROBABIL, si-au imaginat un Liviu Dragnea, ragnind, cu ochii scosi din orbite, la seful politiei romane, Ioan Buda, si cerandu-i, imperios, luarea celor mai dure masuri impotriva soferului care a indraznit, cu maxima insolenta, sa jigneasca partidul!
EI, BINE, AM FERMA CONVINGERE CA NU A FOST DELOC, ASA!
Din contra! Urmarind sirul evenimentelor, de la momentul cand respectivul sofer a intrat in tara, pana la confiscarea placutelor, ridicatul permisului, dar, mai ales...DESCHIDEREA UNUI DOSAR PENAL (precum in "Brigada Diverse in actiune") si....ulterior, intr-un penibil absolut, retragerea dosarului penal si restituirea carnetului de conducere, opinez, aproape cu convingere maxima, CA AM AVUT DE-A FACE CU UN GEST DE OBEDIENTA (evit sa-i spun pe "romaneste") FACUT DE SEFUL POLITIEI, FATA DE PARTIDUL AFLAT LA PUTERE.
Totodata, imi este aproape imposibil a crede ca, din multitudinea de juristi ai Ministerului de Interne, nu a fost macar unul care sa-i spuna ZELOSULUI SEF, faptul ca a-i suspenda carnetul de conducere si a-i deschide dosar penal soferului care a intrat in tara cu o masina ale carei placute de inmatriculare, emise de o tara membra UE, ERAU PERFECT LEGALE (chiar daca...imarale!)....este o actiune care poate fi foarte usor incadrata la...abuz de putere!
Cat de mult te poti umple de penibil, ca sef al Politiei Romane, cand iesi pe micul ecran si explici romanilor cat de VIGILENTI au fost subordonatii domniei sale, in a urmari, prin toata tara, un individ care avea la masina niste placute de inmatriculare cu un mesaj vulgar la adresa partidului de guvernamant, CAND, ZILNIC, SUNT ZECI DE MII DE MASINI CARE CIRCULA PE STRAZILE PATRIEI, TOTAL IN NEREGULA, CA SA NU MAI VORBESC DESPRE SOFERII FARA PERMIS, fara ca, aceiasi subordonati, sa ia vreo masura?
Si, ce rusine mai mare poate suferi Politia Romana (ca si institutie) cand, la cateva zile dupa ce OBEDIENTU-I SEF iese si declara ca a "rezolvat" cazul intr-un mod exemplar, SE AJUNGE LA CONCLUZIA CA DOSARUL PENAL TREBUIE RETRAS SI CARNETUL DE CONDUCERE, RESTITUIT? :)))
Mai mult! Acum, Politia Romana mai trebuie sa dea si explicatii intr-un eventual proces deschis de respectivul sofer, pentru faptul ca...destoinicii politisti care l-au retinut in trafic si l-au condus la audieri, NU AU AVUT DECENTA DE A-I DA RAGAZUL IMPRICINATULUI, pentru a-si duce copilasul, in varsta de cativa anisori, la loc sigur si ferit de socurile unei AUDIERI!
Repet! Am dubii imense ca Liviu Dragnea (cat de rau, ar putea fi) i-ar fi dat ordine exprese sefului Politiei Romane, in a-l deposeda de placute si carnet pe respectivul sofer, CI CRED CU TOATA CONVINGEREA CA AM AVUT DE-A FACE CU UN GEST DE OBEDIENTA MAXIMA A SEFULUI POLITIEI FATA DE PARTIDUL AFLAT LA GUVERNARE!
Cred ca toti romanii (indiferent de coloratura politica) si-ar dori sa-l vada la televizor, cat mai des, pe seful politiei romane care anunta misiuni indeplinite de destructurare a gruparilor infractionale, si nu "rezolvarea" unui caz, atat de penibil! Pentru ca, avand convingeri PSD-iste sau...nu, cred ca orice om de bun simt, dupa un scurt moment de amuzament, nu poate aprecia un slogan vulgar vazut pe placuta de inmatriculare a unui autoturism.

marți, 7 august 2018
DUPA 3 ZILE PETRECUTE LA FOCSANI, AM REALIZAT, INCA O DATA, IN CE MIZERIE TRAIM IN BUCURESTI!
Buna dimineata, dragii mei!
Dupa o intrerupere de 3 zile, timp in care am fost la Focsani (la turneul de fotbal la care a participat si echipa la care joaca baietelul meu), ieri dimineata m-am intors la Mamaia.
De cum am ajuns in fata hotelului si m-am dat jos din masina, m-a izbit o caldura insuportabila. Parca, incep sa regret cele 12 zile de la sfarsitul lunii iulie, in care a existat alternanta soarelui cu norii si cate o "stropeala". :)))
Apa marii a ramas la fel de calda, chiar daca (din nou) nu prea sunt valuri. In ceea ce priveste plaja, este aproape plina. (90% din capacitate)
Hai sa va povestesc (un pic) despre vizita la Focsani...
Bai, fratilor, vineri dimineata, cand am ajuns in Focsani, nu eram deloc incantat de prima impresie. Apoi, dupa ce am realizat ca...incredibil, dar nu imi pot gasi "cazare" la niciun hotel (toate fiind ocupate, ca urmare a turneului de fotbal care s-a suprapus cu un festival de muzica ce urma sa se desfasoare in centrul orasului)...deja ma apucasera toti nervii.
Situatia s-a ameliorat, dupa pranz, cand am reusit, cu mare noroc, sa gasesc pe booking, ultima camera la Hotel Solar.
Ajuns acolo, cand am deschis usa de la camera, mi-am spus in gand "Bai, cred ca receptionera a gresit, dandu-mi un apartament, in loc de o camera dubla, asa cum am solicitat".
Camera era uriasa! La fel si baia! Nu-mi venea sa cred!
NOTA: Ceea ce se vede in cele 2 poze, este aceeasi camera.
Apoi, baia...
Nota: Cada de baie, ca sa va faceti o idee, desi era maricica, ocupa DOAR o treime din camera de baie.
Lucrurile pareau ca se aseaza, dar mai ramanea o problema! Aveam cazarea asigurata doar vineri spre sambata, pentru ca sambata seara urma sa se desfasoare la acel hotel, un botez, camerele fiind, in totalitate, rezervate. Pffff.....
Seara, pe la ora 19, urmand sa merg la un meci de fotbal, cand am lasat cheia camerei la receptie, mi-a venit o idee! Am inceput sa complimentez (in fata receptionerei) conditiile de cazare, atat de convingator incat....ce credeti? :))))....brusc, a mai aparut o camera (este drept, single) pentru noaptea de sambata spre duminica. Dupa ce, instant, am acceptat, receptionarea (foarte amabila) s-a oferit sa-mi arate camera, ca sa vad daca imi convin conditiile.
Pffff! Bai, fratilor, la Hotel Solar din Focsani, camera "single" arata precum o "dubla" intr-un hotel de pe litoral! Jur!
Avand cazarea asigurata (nu mi-am putut inchipui ca voi avea probleme in a-mi gasi cazare in Focsani, dar nu am stiut de acel festival de muzica care urma sa se desfasoare in acelasi timp cu turneul de fotbal), deja ma simteam mult mai relaxat si imi venise cheful de viata. :)))
Ulterior, am descoperit un orasel linistit si cochet, CU OAMENI ZAMBITORI SI AMABILI, iar la capitolul "terase"...jur ca rivalizeaza cu Bucurestiul!
Cea mai vestita terasa a lor se numeste, Casa Vranceana.
Mancarea foarte buna, servirea ireprosabila, iar ospatarii ZAMBEAU TOT TIMPUL!
Nota: Pe langa terasa Casa Vranceana, am mai vazut, cel putin, inca 3-4 terase, extrem de cochete si primitoare.
De fapt, ZAMBETUL oamenilor din Focsani, a fost ceea ce m-a socat! Mergeai la supermarket, vanzatoarea iti zambea! Intrebai pe cineva pe strada despre o locatie, iti zambea! Mergeai la o terasa sa mananci ceva, ospatarii iti zambeau!
Apoi...frumusetea femeilor!
Care barbat, nu se uita la o femeie frumoasa? In Bucuresti, cel putin in ceea ce ma priveste, sunt cel putin 10 ani de cand nu prea mai am dupa ce femei sa ma uit pe strada! Desi, pare ca exagerez, nu mai ai dupa ce sa te uiti! Foarte rar mai vezi o femeie frumoasa, daca nu apreciezi drept "frumos"...buzele de ratusca, spancenele tatuate (oribile), silicoane dizgratioase, bratele si antebrate tatuate, precum si MULTA VULGARITATE!
Eeee, in Focsani, in 2-3 zile, cred ca am privit femei, mai mult decat am privit, in Bucuresti, in ultimii 10 ani!
Noi, bucurestenii (atat cei get-beget, cat si "adoptatii"), credem ca orasul in care traim, si care da "ora exacta" in toata tara, este vreo mare favoare pentru existenta noastra!
FALS! TOTAL FALS!
Nici nu realizam, in ce mizerie putem trai, cum nu mai stim sa ZAMBIM, sa socializam, sa fim amabili, iar in ceea ce priveste FRUMUSETEA FEMININA....am ajuns sa consideram "frumos"....toate schioapele si uratele, operate din cap pana in picioare sau tatuate oribil!
Cele 2-3 zile petrecute la Focsani, pur si simplu mi-au spalat privirea de "mutantele" din Bucuresti (pline de operatii si tatuaje), iar in ceea ce priveste ZAMBETUL SI AMABILITATEA OAMENILOR (mult mai saraci decat bucurestenii)...m-a facut sa cred ca, inca mai exista speranta!
Noi, bucurestenii, ne credem smecheri, fara sa ne dam seama in ce mizerie traim, zi de zi! Si, acest lucru, il recunosc, eu, un bucurestean "get-beget"!
PS: Hai ca, intre timp, exact asa cum ma asteptam, in jurul orei 11, a inceput sa "bata" si briza, ceea ce a facut ca atmosfera, pe plaja, sa fie perfecta!
De retinut! Vara, la Mamaia, la inceput de august, daca vrei sa te simti bine pe plaja, trebuie sa astepti sa vina ora 11. Pana la ora 11, nu bate picatura de vant, iar daca este soare, atmosfera este irespirabila. Dupa ora 11 (exact cum s-a intamplat si astazi), totul este perfect!

luni, 6 august 2018
CONDUSUL IN MOD SPORTIV, NU INSEAMNA...DOAR A CALCA ACCELERATIA!
Buna seara, dragii mei!
Acum vreo ora, m-am intors de la Focsani, de la turneul de fotbal la care a participat si echipa unde joaca fiul meu.
Bai, fratilor, desi conduc (zilnic) de peste 20 de ani, foarte greu ma decid sa plec cu masina prin tara, cu exceptia statiunii Mamaia, unde autostrada te ajuta foarte mult.
Astazi, in jurul orei 17, pe drumul de intoarcere in Bucuresti, la cativa km dupa ce am iesit din Ramnicu Sarat, era formata o coada uriasa de masini.
Normal...ACCIDENT!
Dupa vreo ora de asteptare, am ajuns sa trec prin locul unde se produsese accidentul, loc care ARATA CA DUPA RAZBOI! Erau trei masini implicate in accident, dar ceea ce m-a socat, au fost piesele acelor masini, care fusesera proiectate (in urma impactului), la zeci de metri distanta.
Ce s-a intamplat...
Un putoi de 23 de ani (din Ramnicu Sarat), care conducea o "basina" de masina (renault-ul alb, care se vede in poza), s-a crezut rechinul soselelor, si, nepastrand distanta regulamentara fata de masina din fata sa (o skoda), a acrosat-o, trimitand-o pe contrasens (ma refer la masina skoda), unde a intrat in coliziune cu un BMW X3 sau X5 (nu am vazut prea bine, pentru ca se afla in camp), iar in urma impactului...pasagera din dreapta a BMW-ului (o tanara, in varsta de doar 30 de ani) A DECEDAT!
Si, bineinteles, asa cum se intampla in 7-8 din 10 accidente grave, cretinul care a provocat tragedia a scapat cu rani care nu i-au pus in pericol viata, IAR O TANARA NEVINOVATA, A PLATIT CU VIATA!
Da! Va spuneam ca am retineri imense in a pleca pe sosele tarii, exact datorita acestor cretini, care au ajuns sa-si cumpere toate rablele europei sau ale Romaniei, datorita ELIMINARII TAXEI DE MEDIU, si care sunt atat de frustrati...incat atunci cand se afla pe sosele, vor sa demonstreze ca sunt smecheri de smecheri.
Macar daca s-ar pricepe la condusul in mod sportiv, dar in afara de a calca acceleratia, altceva nu mai stiu.
Nu vreau sa fiu inteles gresit! 98% dintre soferi (chiar m-am uitat, cu ocazia acestui drum) conduc cat se poate de prudent si civilizat, insa raman acei 2-3% cretini...CULMEA!...care conduc niste basini de masini, si care pun in pericol, zi de zi, viata unor oameni nevinovati!
Doar la acest drum (Buc - Focsani si viceversa) am vazut zeci de masini "belea" (de zeci si zeci de mii de euro), care erau conduse regulamantar (90-100 km/ora), in timp ce niste troace de masini (de la cateva sute de euro la...maximum 2000) goneau absolut nebuneste.
Pe guvernanti, oricum, ii doare la "basca". Asa ca, pentru inca un "pumn" de voturi, au eliminat TAXA DE MEDIU (una dintre putinele legi bune ale fostei guvernari), dand ocazia tuturor dementilor sa-si achizitioneze niste rable ordinare, pe preturi de nimic.
Poate credeti ca exagerez (DESI, EVIDENT CA...NU GENERALIZEZ!), dar se poate observa cu usurinta faptul ca...cei mai nenorociti soferi de pe soselele patriei, sunt cei care conduc NISTE TROACE DE MASINI.
Repet! Macar, daca ar sti ceea ce inseamna condusul sportiv! Dar...doar acceleratia stiu sa o apese, si, evident, doar in "linie dreapta". Atat!
Acea tanara, avea doar 30 de ani! Si a fost ucisa de catre un pusti cretin, care conducea o basina de masina, cu care voia sa demonstreze cat de smecher este el!
Sunt extrem de nervos si indignat!
NOTA: Nu sunt ipocrit! Si eu conduc fff sportiv! Nu sunt putini cei care ma cunosc, si chiar nu pot merge cu mine in masina, atunci cand ma grabesc. DAR, A CONDUCE SPORTIV, NU INSEAMNA SA OMORI OAMENI NEVINOVATI! 99% dintre voi, bai, cretinilor (cei care va dati zmei pe sosele si in orase), la cel mai mic obstacol, pierdeti controlul masinii, IAR CONDUSUL SPORTIV, tocmai acest lucru inseamna: SA STAPANESTI MASINA, CHIAR DACA FACI SLALOM SAU DACA INTRI INTR-O CURBA DE 90 DE GRADE CU 50 KM/ORA. (spre exemplu)
Cretinilor, mersul sportiv, daca exista...IL AI IN SANGE! In primul rand, TREBUIE SA AI UN CREIER "BRICI", care sa transmita mainilor si picioarelor, comenzile, cu o viteza uluitoare. Daca nu ai aceasta calitate, indiferent cat de "potenta" este masina pe care o conduci, nu ai cum sa conduci sportiv!
Apoi, dobitocilor, daca vreti sa conduceti sportiv, trebuie sa mai aveti o calitate....SA STITI PERFECT A APROXIMA SI, NU IN ULTIMUL RAND, SA FITI IN STARE SA GANDITI CU O VITEZA ULUITOARE, TOT CEEA CE SE POATE INTAMPLA, IN MOD NEPREVAZUT, IN TRAFIC!
Va dau un exemplu! Gonesti cu 80 km/ora, in oras, pe un drum. Desi te apropii de o intersectie, IAR CULOAREA SEMAFORULUI ESTE VERDE, accelerezi pana cu vreo 30 de metri inainte de intersectie, dupa care tii piciorul DEASUPRA FRANEI (fara sa o calci), iar cu coada ochiului te uti fff rapid in stanga si dreapta (sa vezi daca nu cumva ai vreo surpriza)...chiar daca ai semafor verde!
Acel "picior" aflat deasupra franei, in caz de Doamne Fereste, iti va asigura o reactie infinit mai rapida in a calca frana, decat daca accelerezi ca un bou, in timp ce te apropi de intersectie (repet!...chiar daca ai culoare verde)...si abia cand apare "surpriza", duci piciorul de pe acceleratie pe frana!
Dar, de unde sa stiti voi, aceste lucruri? Sunteti doar niste cretini, care nu stiti decat sa accelerati.
Inca un exemplu! Vreiti sa luati o curba cu viteza mare...stiti ce sa faceti? Stiti cand sa "ciupiti" frana si, imediat, sa coborati in treapta inferiora (exact pe "coama" curbei), accelerand puternic si lasand masina se se aseze perfect? NU STITI! Voi accelerati ca niste imbecili, iar cand intrati in curba, nu stiti cand sa ciupiti frana, sa treceti masina in treapta inferiora de viteza si sa accelerati puternic...pierzand controlul!
Si, tineti minte, imbecililor! O viteza de 120 km/ora, pe un drum national (care, in Romania, din nefericire, in multe cazuri, INSEAMNA O BANDA SI JUMATATE (!!!), PE SENSUL DE MERS), reprezinta o viteza infinit mai periculoasa decat 180 km/ora...pe o autostrada!
CONDUSUL SPORTIV NU INSEAMNA, DOAR A ACCELARA!

joi, 2 august 2018
EU IMI INTRERUP CONCEDIUL DE LA MARE, IAR EL IMI DA "FLIT".
Buna ziua, dragii mei!
Se pare ca, cu o intarziere de minimum o luna, vara a venit pe litoral. Adevarata vara...
Ieri, vremea a fost perfecta la Mamaia, iar ca un bonus...s-au format si niste valuri foarte mari si inspumate, in timp ce temperatura apei marii nu aveau cum sa fie mai buna decat a fost.
Atat de puternice au fost valurile, incat aseara am vazut ceva ce nu vazusem niciodata in ultimii 8 ani de cand merg pe acea plaja: primul rand de umbrelute, pur si simplu fusese acoperit de apa marii.
Astazi dimineata, datorita faptului ca fiul meu urma sa plece, impreuna cu echipa de fotbal, la un turneu care se va desfasura la Focsani in perioada 3-5 august, am fost nevoit sa-mi intrerup vacanta de pe litoral, si sa ma intorc in Bucuresti.
Am lasat la Mamaia o vreme absolut minunata. Parca imi facea in ciuda, dupa 12 zile de instabilitate. :)))
Cunosc extrem de bine litoralul romanesc, si dupa cum s-a prezentat vremea in ultimele 3 zile (inclusiv, astazi), nu cred ca vor mai fi probleme cu vremea.
Acum este momentul perfect sa mergeti la mare! Aveti incredere in ceea ce va spun!
Asadar, dupa cum va spuneam, in jurul orei 12 am ajuns in Bucuresti, iar dupa o scurta incursiune pe acasa, la ora 15 l-am dus pe piciulica la locul de intalnire cu echipa de fotbal.
Dupa ce autocarul s-a pus in miscare, am rezolvat cateva probleme si am mers pana la mormantul mamei mele, pentru a-i aprinde o lumanare si a-i pune o floare. Dar, evident ca, mintea imi statea la piciulica si la drumul pana la Focsani.
Asa ca, am indraznit sa ma bag cu el in seama pe whatsapp, intrebandu-l daca este bine si...anuntandu-l ca, pana voi ajunge eu la Focsani, i-am lasat 100 de lei, bani pentru dulciuri si suc, la antrenorul sau.
Cred ca l-am deranjat, pentru ca m-a EXPEDIAT, dupa cum se poate vedea mai jos. :))))
Rad eu, dar nu mi-a picat deloc bine, nu de alta dar...piciul meu este singura persoana din lume, care face ceea ce vrea cu mine. Inclusiv, sa-mi intrerupa concediul de la Mamaia. :)))
Desi, sunt suparat, maine dimineata voi pleca spre Focsani (are un meci la ora 13:30), si voi ramane pana duminica.
Dupa care, pentru ca este atat de dragut cu mine, ii voi face o surpriza, intorcandu-ne, luni, la Mamaia.
In toata nebunia asta, cu turneul de fotbal care s-a suprapus peste concediul meu, exista si un lucru care ma bucura: reactia piciului atunci cand a venit vorba despre a merge sau nu, la Focsani:
"Tati, te rog sa plecam de la mare! VREAU SA MERG LA TURNEU!"
Hm....macar, fotbalul il face cu pasiune. :))))

miercuri, 1 august 2018
LA UMBRA CELOR 45 DE ANI...
Buna seara, dragii mei!
Vremea la Mamaia. Daca, ieri (luni), pe la pranz, va spuneam ca dupa o dimineata plina de soare si foarte calduroasa, in jurul orei 12:30 s-a inorat si a inceput sa ploua, ulterior, cam de pe la ora 15, soarele a pus iar stapanire pe cer, pana seara tarziu.
Astazi (marti), desi nimeni nu se mai astepta, vremea la Mamaia a fost superba, plina de soare si caldura, de dimineata si pana seara.
Sa vedem, daca va tine! :)))
Bai, fratilor, citind presa si vazand AMPLOAREA scandalului vis a vis de sloganul obscen la adresa PSD-ului, postat de un roman cu resedinta in Suedia, pe placuta de inmatriculare a autoturismului sau, nu am putut a ma abtine sa nu zambesc, ADUCANDU-MI AMINTE CU CATA NAIVITATE, ATAT DOMNUL VICTOR PONTA, CAT SI PSD-UL, AU PIERDUT ALEGERILE PREZIDENTIALE DESFASURATE IN 2014.
Poate va intrebati, ce legatura are sloganul de pe placuta de inmatriculare cu pierderea alegerilor din 2014...
Pai, hai sa vedem!
Daca imi aduc bine aminte (si, imi aduc!), dupa primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale desfasurate in 2018, Victor Ponta conducea la o diferenta, ce foarte greu mai putea fi recuperata.
In pauza dintre cele doua tururi de scrutin, de nicaieri (exact ca si acum), a aparut SCANDALUL SECTIILOR DE VOTARE DIN DIASPORA, mai exact...solicitarea de a se prelungi programul acestora, probabil, cu cateva ore, pentru ca toti cei care vor sa voteze, sa o poata face.
ATENTIE!!!!
Am spus-o de foarte multe ori! Faptul ca ocupi o functie importanta, nu inseamna, automat, si faptul ca DETII O APRECIABILA INTELIGENTA COGNITIVA CARE, COROBORATA CU O VASTA "SCOALA A VIETII", ITI POATE OFERI POSIBILITATEA DE A STI CUM SA REACTIONEZI LA...PSIHOLOGIA INVERSA!
In acest context, desigur, va mai aduceti aminte reactia (de atunci, din 2014), a unor personaje din PSD, care in loc sa zambeasca linistite la solicitarea opozitiei de a prelungi cu cateva ore programul de votare al sectiilor din diaspora, s-au apucat sa refuze si sa INVOCE PREVEDERILE LEGALE CARE NU PERMIT O PRELUNGIRE (desi, se putea da o hotarare de guvern), fapt ce a transformat "firimitura" intr-un IMENS "BULGARE" care a spulberat, atat avansul linistitor din primul tur, cat si visele de presedinte al Romaniei, ale domnului Ponta.
Anii au trecut, presedintele PSD s-a schimbat, cea mai guraliva si agresiva "voce" de atunci (din 2014), intre timp, a ajuns primar general...DAR DIN GRESELI, SE PARE CA NIMENI NU A INVATAT!
Iulie 2018...vara, concedii, pauza parlamentara, si, din senin, SE GASESC CATIVA POLITISTI OBEDIENTI, care opresc in trafic un autoturism pe a carei placuta de inmatriculare este scris M--E PSD. Iar, de acolo si pana la declansarea unui imens subiect national, dezbatut la toate televiziunile si in toate ziarele, nu a mai fost decat un pas.
Ok, pretentii nu am de la agentul de la "rutiera", care obsevand mesajul obscen la adresa partidului de guvernamant, si imaginandu-si ca daca-l va opri in trafic pe sofer...probabil, va primi o prima de la sefii sai, DAR AVEAM PRETENTII, ULTERIOR, SPRE EXEMPLU, DE LA SEFUL POLITIEI, care s-a grabit sa iasa la tv si sa puncteze ca politia rutiera s-a autosesizat, nefiind supusa la nicio presiune din partea PSD-ului.
Bai, cata naivitate! Aceeasi, cu cea din 2014!
Daca as fi fost in locul sefului politiei (dar, nicio grija, pentru ca nu voi fi sef niciodata!), dupa o discutie cu domnul Dragnea, as fi iesit pe toate televiziunile si as fi facut urmatoarea declaratie publica:
"Am luat act, cu umor, despre mesajul postat de catre acel cetatean roman, pe placuta de inmatriculare a autoturismului sau, si, in acest context, II SUGEREZ SA-SI COLANTEZE TOATA MASINA CU RESPECTIVUL MESAJ, pentru a putea fi vazut, si din avion."
Ba, dupa opinia mea, chiar domnul Dragnea, zambind, ar fi trebuit sa declare, astfel!
Dar, seful politie, in loc sa trateze cu umor nesemnificativa problema, intr-un exces de OBEDIENTA (a declarat, personal, ca politia s-a autosesizat), s-a apucat sa ordone supusilor sa-l opreasca (din nou) in trafic pe respectivul sofer, sa-i confiste placutele de inmatriculare, sa-i suspende permisul si...SA-I MAI FACA SI DOSAR PENAL!
Aceeasi greseala, facuta acum 4 ani!
Rezultatul de atunci il cunoastem! Sa vedem ceea ce va fi acum! Dar, un lucru-i cert: DIN DOU, DINTR-O FIRIMITURA, SE POATE TRANSFORMA INTR-UN BULGARE URIAS!
Pai, hai sa vedem! Cate zile se putea plimba prin orasele din Romania, acel cetatean care isi pusese mesajul obscen pe placuta de inmatriculare? Pai, dupa cum a declarat, pe perioada concediului.
Asa, si? Care ar fi fost urmarile? Ar fi smuls cateva mii de zambete, daca nu cumva...chiar ar fi provocat iritare, pentru ca multi parinti (fie si, anti-psd) poate ar fi considerat a fi un gest total deplasat, vis a vis de micutii care pot citi mesajul.
Altceva, ce se mai putea intampla?
Asa insa, reactionand in spiritul legii (exact cum a fost si in 2014), TOTUL A FOST TRANSFORMAT INTR-O PROBLEMA NATIONALA!
Problema nationala care, veti vedea, va naste imensa empatie a populatie (mai ales, cea tanara!) cu respectivul cetatean!
Deja, reactii sunt! Am vazut ca un alt cetatean roman aflat in Italia, a aparut in presa, alaturi de autoturismul sau, pe a carei placuta de inmatriculare statea scris "1-JOS-PSD". Ce va face, in acest context, obedientul sef al politiei? Cumva, cand respectivul cetatean va ajunge la granita, ii va confisca (si acestuia) placutele, ii va suspenda permisul si ii va face dosar penal? Ok...si, vor urma, altii!
Chiar, in tara...
Ce vei face, domnule sef al politiei, vei intocmi dosare penale, tuturor? Ar trebui sa cunosti faptul ca romanii au o imaginatie debordanta, mai ales, tinerii!
Pai, exact acest lucru doresc si oponentii politici ai PSD! :)))
Reactionand astfel, fac pariu pe ce vreti ca...in maxim 3-4 luni, obscenul mesaj va deveni SLOGAN NATIONAL care....ATENTIE MARE!...se va vedea in "procentele" de la alegerile de anul viitor!
Putini stiu ca, acum 4 ani, dupa izbucnirea scandalului cu votul in diaspora, erau persoane care isi exprimasera votul si...se mai puneau inca o data la coada, pentru ca atunci cand FILMAU TELEVIZIUNILE, sa se vada cati romani stau la coada si nu vor putea sa voteze! Si...a functionat! :)))
NOTA! Cei care ma cunosc, stiu prea bine faptul ca, sunt peste 20 de ani de cand nu ma mai intereseaza politica, insa acest episod (faza cu mesajul de pe placuta masinii) TINE DE PSIHOLOGIE INVERSA, asa ca mi-a suscitat interesul!
Imi vine sa rad, cand ma gandesc la faptul ca PSD-ul nu a invatat, absolut nimic, din imensa "plasa" luata, acum 4 ani, TOT PE PSIHOLOGIE INVERSA!
Uite ca, intre timp (cat am scris aceasta postare), am implinit si modesta varsta de 45 de ani, pentru ca, astazi, este 1 august, ziua mea!
Si, exact cum s-a imtamplat in ultimii 7 ani (daca nu ma inseala memoria), primele ore ale zilei mele de nastere le petrec pe balconul Hotelului Comandor din Mamaia (acelasi balcon, pentru ca de cate ori vin in concediu aici, stau la aceeasi camera), tolanit pe un sezlong si ascultand marea. :)))

Abonați-vă la:
Postări (Atom)