.

.

.

.
DACA AI INTRAT PRIMA DATA PE ACEST BLOG, ITI UREZ "BUN VENIT" SI NU UITA CA:

a) parerea despre un blog, nu ti-o poti "contura" citind in fuga 3 randuri dintr-un comentariu, cum nici o carte n-o poti cataloga dupa coperti.

b) in partea dreapta vei gasi ARHIVA BLOGULUI de unde poti alege oricare din cele peste 800 de comentarii scrise de catre subsemnatul in ultimii 7 ani.

c) daca, citind, constati ca nivelul tau intelectual depaseste cu mult nivelul acest blog, poti posta orice parere, insa....in final, n-ar fi rau a te gandi sa aduci ca ultim argument irefutabil, blogul tau, aratand atat subsemnatului cat si celor care-mi citesc blogul, cum arata un blog de "calitate". Desigur, cunosti faptul ca, puterea exemplului poate fi extrem de convingatoare.

.

.

.

.

marți, 15 august 2017

DUMNEZEU NU A FOST DE ACORD!

Buna dimineata, dragii mei!

Astazi este mare sarbatoare: Sfanta Maria. Pe mama mea o chema, Maria. Si, de vreo cateva zile, ma gandesc obsedant la un episod, de-o importanta imensa (veti intelege mai tarziu, de ce spun acest lucru), petrecut, anul trecut, CULMEA, exact in ziua de 15 august, adica, de Sfanta Maria.

Sunt "leu" cu ascendent in "scorpion". Nu cred sa existe o combinatie mai nenorocita. Ca om, sunt cald si bun. Nu-i greu, mai ales daca stii sa-mi vorbesti, sa ma faci sa lacrimez. Dar, atunci cand mi se pune "pata", jur ca....MIE IMI ESTE TEAMA DE ACEL MOMENT!

Asa s-a intamplat si cu parintii mei! Era o seara din primavara lui 2011 si ma intorceam de la Sibiu, unde mersesem impreuna cu al meu (fost/actual, Dumnezeu sa-l mai inteleaga)...cumnat. Pe la ora 22, intrand in Bucuresti, prin Militari, mi-am spus sa le fac o vizita si parintilor.

Ajuns la ei, culmea, a urmat un "clinci" cu tata (mama, neavand replica), iar daca, tata, vreodata, a reusit sa-mi arate cat de indiferent ii sunt si cu cat dispret ma priveste, apoi, zau ca...in acea noapte i-a reusit cel mai bine.

Reactia mea, fireasca, la cum ma stia toata lumea, ar fi trebuit sa fie...exploziva. Dar, culmea, am tacut! Era prima data in zeci de ani, cand am tacut.

M-a durut enorm atitudinea tatalui meu. Nu mai eram in relatii bune de ceva ani, dar ramasesem acelasi fiu, atent la orice nevoie financiara sau de orice alta natura pe care o aveau, chiar in acea seara, pregatindu-ma sa ii anunt ca vreau sa le cumpar o usa noua la apartament. (din proprie initiativa, fara sa-mi fi cerut ei)

Asadar, AM TACUT!

Dupa vreo 15 minute, am simtit ca imi pierd cunostinta. M-am asezat pe pat, cumnatu' se uita speriat la mine, moment in care am decis sa-mi masor tensiunea.

Tensiunea mea era la un nivel mortal: 23 cu 12!

Am constientizat, pe loc, pericolul de moarte in care ma aflam, dar teama cea mai mare imi era ca, nu cumva, tata, sa ma mai "atate" cu ceva pana ajung sa ies din casa!

Mama (parca o vad si acum), statea in fotoliu, impasibila. Privind-o cu disperare, i-am spus, atat:

"Stiu ca nu dati 2 bani pe mine, dar, daca, macar o urma de respect aveti pentru baiatul meu (nu implinise inca 2 anisori), va rog sa nu mai spuneti absolut niciun cuvant pana voi iesi din casa".

Dupa cateva minute, din pragul usii de la intrare, m-am uitat in ochii mamei mele (care ma privea, la fel de impasibila), spunandu-i, atat:

"Dupa ce voi inchide usa, DOAR MORT, EU SAU VOI, NE VOM MAI VEDEA".

Din acea seara de primavara a anului 2011 si pana in seara zilei de Sfanta Maria a anului trecut, se scursesera peste 5 ani de cand nu mai scosesem un cuvant cu parintii mei.

In acei 5 ani, cred ca au fost zeci de persoane, de la familie, amici, prieteni, pana la colegi de serviciu, care au incercat sa ma convinga sa ma impac cu ei. Am fost de neclintit.

Lumea ma judeca (pe buna dreptate), dar, eu, atunci cand se deschidea subiectu', ameteam cand imi reaminteam cat de mult i-am iubit pe parintii mei, cat de mult am tinut cont de orice dorinta pe care o aveau (sora mea, mereu se fofila, mai ales la partea financiara) si cat de indiferent le eram, indiferent de sacrificiile si eforturile pe care le faceam.

Asadar, creierul meu acceptase ca va ramane, exact asa cum spusesem in acea seara de primavara a anului 2011, in momentul in care mi-am privit mama in ochi si am iesit din casa.

DAR, DUMNEZEU, NU A FOST DE ACORD!

Si, uite asa, am ajuns la seara zilei de Sfanta Maria, a anului 2016. Dupa un scandal teribil pe care l-am avut cu sora si consoarta mea, nemaiavand alta rezolvare intr-o chestiune presanta, am decis, pe moment, sa pun mana pe telefon si sa o sun pe MAMA.

Atat de mare a fost coincidenta, incat, pana si ora la care m-am decis sa o sun, era aceeasi cu cea la care iesisem din casa lor, cu 5 ani inainte. (dupa ora 23)

Am sunat pe numarul de fix (stersesem din telefon, numarul mamei mele) si mi-a raspuns mama:

Eu: "Sarut mana, mama!"

Mama: "Buna seara! Cine este la telefon?"

Eu: "Sunt, eu, Mircea, fiul tau".

Mama: "Mircea, tu esti?"

Eu: "Da, mama, eu sunt! In 20 de minute vin la tine".

Plin de spume, cum eram, am "zburat" din Titan pana in Militari! Am sunat la interfon, am urcat cu liftul si am intrat in casa.

Ambii parinti mi-au parut atat de batrani, fata de cum ii lasasem cu 5 ani in urma, incat, pentru cateva secunde, nici nu stiam cum sa reactionez. I-am pupat si am inceput sa le explic "situatia" care trebuia rezolvata.

Mama, parca o vad si acum in fata ochilor, desi abia se misca prin casa si parea atat de batrana, intelegea tot ceea ce ii explicam, cu aceeasi usurinta cu care intelegea si cu 30 de ani, inainte. Tata (la acea vreme, nu stiam ca era bolnav de Alzheimer), parea ca este atent la discutie, dar, nu intelegea nimic.

Mama nu a comentat la ceea ce i-am solicitat, spunandu-mi, atat: "Daca asa ai decis tu, eu sunt de acord".

SE INTAMPLA PE 15 AUGUST 2016!

Astazi, este 15 august 2017. Intre timp, MAMA A MURIT, si ii voi multumi toata viata lui Dumnezeu ca, desi, absolut nimic nu anunta ca in data de 15 august 2016 (dupa ora 23), obligat de situatie, dupa un scandal urias cu sora si consoarta mea, voi decide, intr-o secunda, sa o sun pe mama (nu puteam rezolva problema fara ea)...A FACUT IN ASA FEL, INCAT, PORNIND DE LA ACEA NOAPTE SI ACEA DECIZIE LUATA INTR-O SECUNDA, sapte luni mai tarziu, intr-o seara de 18 martie, sa am ocazia sa stau la capataiul mamei mele SI SA O TIN DE MANA, in ultimele clipe ale vietii sale.

Daca nu ar fi existat acea cearta uriasa cu sora si consoarta mea, pe data de 15 august 2016 (fix, de Sfanta Maria, iar pe mama o chema...Maria), nu as fi ajuns, noaptea, tarziu, strans cu usa si fara solutie de rezolvare a unei probleme, sa decid, intr-o secunda, a face ceva care, timp de peste 5 ani, NIMENI NU A REUSIT SA MA CONVINGA, si, implicit, nu as fi ajuns sa ma impac cu parintii mei, ratand sansa de a fi, alaturi de mama mea, in ultimele clipe din viata ei.

Peste cateva ore (deja este ora 2 noaptea), voi merge la cimitir, la mama! Abia astept sa ma reculeg langa mormantul ei, sa vorbesc cu ea (in gand, desigur, fara circ) si sa-i aprind o lumanare.

La fix un an distanta, din momentul in care, DUMNEZEU, numai EL, a facut sa ma impac cu ea!

Pana la urma, recunosc sincer ca, dintre toate amintirile cu mama mea care-mi vin in minte, cea mai pregnanta este cea petrecuta in seara zilei de 18 martie 2017, cand stateam prabusit langa patul ei, CONSTIENT FIIND CA ESTE ULTIMA DATA CAND AM OCAZIA SA O TIN DE MANA. Atunci, am avut inspiratia sa fac si o poza, poate cea mai valoroasa poza pe care o am cu mama.

Acea perioada din luna martie, a fost un cosmar. Mai intai, pe 12 martie, m-am prabusit in bucatarie, ajungand la spital, paralizat aproape total, fara sa pot vorbi sau deschide ochii. Apoi, dupa cateva zile groaznice, in care faceam atacuri de panica si nu puteam sa vorbesc mai mult de cateva minute, ajung sa fac un RMN, care a eliminat temerile cele mai mari (tumora sau atac cerebral), iar cand ma intorceam de la spital, si asa, abia tinandu-ma pe picioare, aflu de la sora mea ca mama este pe moarte, ceea ce s-a si intamplat la cateva ore distanta.

Va spun sincer ca, de vreo cateva zile, ma gandesc obsedant la modul in care, anul trecut, FIX DE SFANTA MARIA (pe mama o chema Maria), DUMNEZEU a facut sa se intample, printr-o conjunctura incredibila, sa iau decizia, INTR-O SECUNDA SI FARA SA MA GANDESC, a merge sa ma impac cu mama!

Incredibil!

Bineinteles, DOAR O PARERE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu