.

.

.

.

.

.
DACA AI INTRAT PRIMA DATA PE ACEST BLOG, ITI UREZ "BUN VENIT" SI NU UITA CA:

a) parerea despre un blog, nu ti-o poti "contura" citind in fuga 3 randuri dintr-un comentariu, cum nici o carte n-o poti cataloga dupa coperti.

b) in partea dreapta vei gasi ARHIVA BLOGULUI de unde poti alege oricare din cele peste 800 de comentarii scrise de catre subsemnatul in ultimii 7 ani.

c) daca, citind, constati ca nivelul tau intelectual depaseste cu mult nivelul acest blog, poti posta orice parere, insa....in final, n-ar fi rau a te gandi sa aduci ca ultim argument irefutabil, blogul tau, aratand atat subsemnatului cat si celor care-mi citesc blogul, cum arata un blog de "calitate". Desigur, cunosti faptul ca, puterea exemplului poate fi extrem de convingatoare.

.

.

miercuri, 16 martie 2011

TRAIESC IN SUFLET UN REGRET ENORM !!!

Buna ziua, dragii mei!

Scumpilor, prezentul comentariu o sa contina cateva fotografii extrem de dragi sufletului meu, ocazie cu care veti afla cel mai mare regret pe care-l port in suflet, zi de zi.

Bai, fratilor, nu o data, in comentariile mele, m-ati auzit spunand ca nu am cea mai buna relatie spirituala cu tatal meu, desi....in aparenta totul este absolut ok, ne pupam, ne imbratisam, radem si glumim, samd. Marea mea problema cu tatal meu a fost dintotdeauna faptul ca, niciodata nu l-am auzit spunand "Ok, am gresit, nu am dreptate", sau....niciodata nu l-am vazut cedand argumentului convingator, chiar daca imbraca forma de irefutabil. In plus, azi vorbeai cu el ceva, iar daca maine, lucrurile nu-i mai erau favorabile, nu avea nicio remuscare sa te priveasca in ochi si sa sustina ca ai inteles gresit, ca n-a spus acele cuvinte, samd.

Pentru mine, acest lucru a reprezentat o "piatra" de hotar, in relatiile cu tatal meu, unde....nu trebuiau sa existe hotare. Adolescent fiind sau...chiar si acum, la varsta deplinei maturitati cand sunt uns cu toate alifiile (apropos, inca o data imi vine sa ma pup singur, cand dintr-o intamplare, am aflat si realizat, cat de bine am simtit o maaaaaare mincinoasa si ipocrita cu care am vorbit de multe ori si care se dadea mironosita), am simtit in dese randuri nevoia sa merg la tatal meu, sa discut cu el ca intre barbati, sa-l privesc ca un mentor spiritual, pur si simplu sa-l divinizez.

Insa, sa fim seriosi, niciodata n-am ridicat statui din "nisip", indiferent ca a fost vorba de parintii mei.

ASA CA, IN TUMULTUL MULTOR EVENIMENTE PRIN CARE AM TRECUT, NU O DATA PLIN DE NERVI SI FURIE, MI-AM PUS INTREBAREA....CU CINE SEMAN, PENTRU CA, DESI...NU MI-E USOR S-O RECUNOSC, CU TATAL MEU N-AM ABSOLUT NIMIC IN COMUN, MAI MULT DECAT SANGELE.

Si...usor, usor, vorbind cu mama, rugand-o sa-mi povesteasca de tatal ei (bunicul meu care a murit cand eu aveam aproape 4 ani), mi-am dat seama cu cine seman, chiar si "fizic" as putea spune (bunicul a fost un barbat inalt (1,90), eu avand 1,87....in timp ce tatal meu are o inaltime de 1,77).

Ascultand-o pe mama care cu lacrimi in ochi imi povestea de bunicul meu care a fost magistrat si....odata cu venirea comunistilor la putere, refuzand sa intre in Partidul Comunist si implicit, sa arunce in puscarii oameni absolut nevinovati care cadeau victime "proaspetei" puteri comuniste in anii 1950, a fost dat afara de la serviciu si....a ajuns sa dea cu "sapa" o buna bucata de vreme ca sa-si intretina familia, pana ce un amic de-al sau l-a salvat, angajandu-l la o fabrica pe un post de functionar, am inceput sa regret enorm ca nu am apucat sa-l cunosc. Mai mult ca sigur ca aceste imense traume traite in anii '50 i-au scurtat semnificativ viata.

Hai, sa vi-l arat pe bunicul meu, tatal mamei mele. (click pe poza pentru marire)



Poza de mai sus este facuta in anii '40, la putina vreme dupa ce s-a casatorit cu bunica mea si cred ca se plimbau prin parcul Cismigiu.





Numai cand ii privesc pozele, il simt extrem de apropiat fiintei mele pe bunicul meu, si...desi, nu am decat O SINGURA AMINTIRE cu el (tin minte ca o data a intrat in camera mea, iar eu eram in patut, parca il vad si acum cum imi zambea din pragul usii), probabil undeva pe la varsta de 3-4 ani, TARE MULT MI-AS FI DORIT SA-L CUNOSC, SA AJUNG SA VORBESC CU EL, SAMD.

Din pacate, a murit cand eu aveam aproape 4 anisori, iar azi....zi de zi traiesc cu regretul ca n-am avut parte sa-l cunosc mai bine.

V-am spus, nu ridic niciodata statui din "nisip", nici macar cand vine vorba de parintii mei, insa....din pacate, tata, n-a reusit niciodata sa ma faca sa simt, ceea ce simt cand ii privesc pozele bunicului meu.

Hai, sa-i vedeti pe tata si cu mama cand erau tinerei. :):)



Inchei acest comentariu cu o poza cu mama mea, in jurul varstei de 38-40 de ani, care....cred ca, fara a fi subiectiv, a fost o femeie frumoasa si cel mai important....O DOAMNA CU ADEVARAT, CEEA CE NU PREA MAI INTALNESTI IN ZIUA DE AZI.



Dupa ce ati privit aceasta poza cu mama mea, cred ca ma intelegeti, de ce, din punctul meu de vedere, "rapandulele" vai de steaua lor care "inunda" televizorul si ziarele, fiindu-ne prezentate ca etaloane ale frumusetii, sunt la ani "lumina" distanta de ceea ce inseamna, frumusete, stil si rafinament. :):)

Desi, corect, pot fi acuzat de SUBIECTIVISM, fiind vorba de mama mea. :):)

ORICUM, ZI DE ZI, TRAIESC IN SUFLET ENORMUL REGRET CA N-AM APUCAT SA-L CUNOSC PE BUNICUL MEU, DE CARE, DOAR PRIVINDU-I POZELE, MA SIMT EXTREM DE LEGAT SUFLETESTE SI SPIRITUAL SI...DE FIECARE DATA, IMI DAU LACRIMILE DE CIUDA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu